Fraţii Bogdan şi Răzvan Mararu, reţinuţi marţi seară pentru instigare la tentativă de omor calificat, au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile.
Hotărârea nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.
Cei doi au fost reţinuţi după ce anchetatorii au stabilit că fraţii Mararu l-au plătit pe Vitalie Proca să-l ucidă pe Ioan Dumitru Mironescu, pentru a se răzbuna, potrivit Mediafax.
În toamna lui 2012, cei doi l-au instigat şi i-au acordat sprijin inculpatului Proca Vitalie, pentru a-l ucide pe M. I. D. (Ioan Dumitru Mironescu - n.r.).
Astfel, arată anchetatorii, Proca l-au urmărit pe I. M. N. R., pe care l-a confundat cu adevărata persoană vizată (Mironescu), iar în seara zilei de 26 noiembrie 2012, dintr-un autoturism, au tras asupra acestuia mai multe focuri de armă cu două arme cu potenţial letal.
Potrivit sursei citate, fraţii Mararu au luat hotărârea de a-l ucide pe M. I. D., ca act de răzbunare împotriva acestuia, i-au procurat şi remis lui Proca autoturismul marca Audi A6 folosit la comiterea faptei şi i-au plătit acestuia o sumă de bani, în vederea săvârşirii infracţiunii.
(D.B.) Citeste despre: infractiuni , mararu vezi comentariile