Reprezentanţi ai mai multor organizaţii şi agenţii clujene care gestionează modul de accesare a fondurilor europene deplâng calitatea serviciilor de consultanţă oferite de firmele sau instituţiile de profil.
"Alegerea consultanţilor e cu probleme, acel consultatant nu are personal suficient şi suficient de pregătit, altfel rezultatele ar fi mai bune", a precizat Codruţa Simule, reprezentant al Organismului Intermediar POS Mediu Cluj, în cadrul unei întâlniri cu prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Vuşcan, organizată la sediul Prefecturii Cluj.
"Dacă ne referim şi la proiecte publice, nu doar la cele independente, alegerile consultanţilor au conotaţii politice; se fac foarte multe presiuni asupra evaluatorilor", a precizat Dorin Bota, director aadjunct al Oficiului de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Cluj, care a subliniat importanţa reprezentării la nivel de judeţ a instituţiilor care administrează accesarea fondurilor europene.
"Dacă fiecare program operaţional nu va avea o structură în teritoriu nu se va îmbunătăţi absorbţia", a menţionat Bota.
Prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Vuşcan s-a declarat mirat de cota de 10% din finanţarea nerambursabilă pe care firmele de consultanţă o poate percepe pentru câştigarea unui proiect susţinut cu fonduri europene.
"De ce dintr-un proiect de 1 milion de euro el să ia 100.000 de euro? Dacă se va coborî acest plafon la 5% se vor găsi firme care vor lucra şi pe acest cuantum", a precizat prefectul.
"Puneţi-vă şi în perspectiva consultantului, care aduce o sumă de bani gratis, spre deosebitre de bancă unde plăteşti inclusiv dobndă. Mai demult pe SAPARD, exista un plafon de 3%, dar beneficiarul şi consultantul aveau şi o înţelegere separată şi mai primea o sumă şi astfel suferea bugetul de stat. Situaţia este mai complexă", a specificat Bota.
Între problemele semnalate s-au mai număr