Miniştri ai agriculturii din şapte state europene, între care şi România, au participat miercuri la o reuniune pe tema scandalului substituirii cărnii de vită cu cea de cal. Întrunirea a fost convocată de preşedinţia irlandeză a UE, pe lista participanţilor figurând miniştrii agriculturii din Irlanda, Marea Britanie, Franţa, Luxemburg, Suedia, Polonia şi România.
În timpul acestei reuniuni, Gândul LIVE l-a avut ca invitat pe Daniel Botănoiu, secretar de stat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), care a declarat că în statele din Europa carnea de cal se vinde mai scump decât cea de vită. "Tradus" economic, aceasta ar însemna că societăţile responsabile cu înlocuirea cărnii de vită cu cea provenită de la cabaline ar fi folosit materie primă mai scumpă în fabricarea lasagna.
Iată principalele concluzii ale reuniunii de la Bruxelles:
- Comisia Europeană (CE) le va cere tuturor statelor membre să efectueze două serii de teste ADN asupra produselor din carne de vită. Analizele vor fi cofinanţate de CE.
- Mai mulţi miniştri europeni au cerut etichetarea la sursă a cărnii.
- Simon Coveney, ministrul agriculturii din Irlanda a explicat că, în acest moment, se cunosc toate informaţiile despre provenienţa cărnii şi despre procesare, problema fiind doar această apariţie a etichetării frauduloase, care ar fi putut să se producă în oricare dintre ţările prin care a trecut carnea.
- Daniel Constantin, ministrul român al Agriculturii, prezent şi el la Bruxelles: "Mâine aşteptăm un raport din care va reieşi că România va fi în afara suspiciunilor că frauda ar fi fost făcută în România".
- Constantin: S-a descoperit că loturile de carne de cal fraudate nu sunt din România.
Citiţi aici declaraţiile participanţilor după reuniunea pe tema scandalului cărnii de cal.
Cu ce mandat a mers ministrul Agriculturii