Doi elevi ai Grupului Școlar Industrial Tismana au fost exmatriculați la sfârșitul săptămânii. Decizia a fost luată de conducerea unității de învățământ în urma unui incident neplăcut provocat de cei doi elevi.
Cei doi elevi ai Grupului Școlar Tismana au fost exmatriculați vinerea trecută. În urma unei discuții mai aprinse dintre aceștia și profesoara de Limba engleză, în care cadrul didactic le-a cerut celor doi să nu mai asculte muzică în timpul orei, elevii au scos un spray și au pulverizat în clasă. Mirosul puternic și înțepător al spray-ului i-a determinat pe restul elevilor și pe profesor să părăsească sala de cursuri.
Exmatriculaţi în clasa a XII-a
În urma incidentului, Consiliul Profesoral a decis exmatricularea celor doi elevi. „Nefiind la prima abatere, iar clasa a XII-a nefăcând parte din învățământul obligatoriu, Consiliul Profesoral a hotărât să-i exmatriculeze pe acești elevi pentru atitudinea pe care au avut-o față de colegi și față de profesori. Este decizia luată de conducerea instituției de învățământ de la Tismana și noi nu avem nicio atribuție. Sunt întru totul de acord cu această măsură. Cei care nu vor să învețe, mai bine să stea acasă, pentru a nu le crea probleme celorlalți. La școală se merge pentru a primi educație, pentru a învăța diverse lucruri, nu pentru a face astfel de lucruri”, a spus Ion Ișfan.
Doi elevi ai Grupului Școlar Industrial Tismana au fost exmatriculați la sfârșitul săptămânii. Decizia a fost luată de conducerea unității de învățământ în urma unui incident neplăcut provocat de cei doi elevi.
Cei doi elevi ai Grupului Școlar Tismana au fost exmatriculați vinerea trecută. În urma unei discuții mai aprinse dintre aceștia și profesoara de Limba engleză, în care cadrul didactic le-a cerut celor doi să nu mai asculte muzică în timpul orei, elevii au scos un spray ș