Scris de Călin Corpaş - Prefectul Pop susţine că a primit o adresă de la ANRM în care scrie că la Tria nu se caută gaze de sist.
În plin scandal a ameninţării pe care o reprezintă gazele de şist în Bihor, prefectul Claudiu Pop aduce în spaţiul public o hârtie pe care a primit-o de la preşedintele ANRM. Potrivit prefectului, preşedintele Agenţiei Naţionale a Resurselor Minerale (ANRM), Gheorghe Duţu, i-a transmis în scris că în perimetrul de la Tria, concesionat deja, nu ar fi vorba despre exploatarea gazelor de şist!
„Eu am o hârtie de la preşedintele ANRM în care se arată că atât acordul de concesiune pentru perimetrul de la Tria, cât şi acordul pentru perimetrul de la Curtici, judeţul Arad nu fac referire la exploatarea hidrocarburilor neconvenţionale. Iar în paranteză sunt trecute gazele de sist”, ne-a declarat marti prefectul Claudiu Pop.Informaţii lipsă
Interesant este că prefectul de Bihor primeşte informaţii despre un perimetru din judeţul Arad, în timp ce alte perimetre din Bihor sunt trecute cu vederea în documentul respectiv. Aceasta deoarece în adresa primită de prefectul Pop nu se pomeneşte nimic despre celelalte perimetre concesionate în judeţul Bihor, la Tulca, Voivozi şi Felix. De asemenea, ANRM nu precizează ce tip de zăcământ se caută în perimetrele concesionate. „Nici nu am întrebat”, recunoaşte Claudiu Pop, adăugând că a primit adresa scrisă după ce se interesase la ANRM pe problema gazelor de şist din Bihor.
În luna decembrie a anului 2012, Guvernul Ponta a aprobat concesiunea perimetrelor de la Tria şi Tulca. La Tulca s-a concesionat către firma canadiană East West Petroleum, care, la rândul său, a concesionat deja către societatea NIS din Serbia, subsidiară a Gazpromneft. Urmare a tranzacţiei, East West Petroleum şi-ar păstra 15% din beneficiile aduse de zăcământul de la Tria. Aceeaşi situaţie este valabilă şi pentru perimetr