Alessandra Stoicescu a prezentat în ediţia de miercuri seară a emisiunii "100 de minute", de la Antena 3, atenţionarea făcută de preşedintele Senatului, Crin Antonescu, asupra pericolului pe care îl implică regionalizarea.
"Cred că vom merge pe structura actualelor opt regiuni. Cei care le vor conduce trebuie să fie reprezentativi, aleşi sau numiţi ca să poată să răspundă responsabilităţilor pe care le au. Dacă ne-am plâns de apariţia, consolidarea baronilor în toate partidele, să nu ne pomenim cu opt preşedinţi de mini-republici. Riscurile unui federalism tacit există. În grija părinţilor regionalizării trebuie să stea şi asta", a precizat liderul PNL, Crin Antonescu.
VEZI ÎNREGISTRAREA INTEGRALĂ A EMISIUNII "100 DE MINUTE" DE LA ANTENA 3