Doi oameni, pentru a vieţui împreună, au nevoie, dincolo chiar de o posibilă mare iubire, de a conveni, poate fără vorbe, la anumite reguli; cu atât mai mult douăzeci, două milioane, sau douăzeci de milioane.

La orice nivel, pentru a nu cădea în anarhie, haos şi deci distrugere, este nevoie de ordine, de a ştii ce este bine şi ce este rău pentru persoană, ca entitate unică şi irepetabilă, şi pentru comunitate. Ordinea se construieşte prin reguli, norme, legi şi se păstrează prin tradiţie, prin transmiterea amintirii trecutului, prin continuitatea experienţei istorice a unui popor.

Coleridge spune că orice societate sănătoasă este influenţată de două forţe, Permanenţa şi Înaintarea, Permanenţa fiind acel conglomerat, această structură specială formată din acele interese durabile şi din acele convingeri care ne asigură stabilitatea şi continuitatea, şi fără care izvoarele de mare adâncime sunt distruse, iar societatea alunecă în anarhie.

Atunci când se spune despre civilizaţia europeană că are un fundament iudeo-creştin, puţini se gândesc că dincolo de moştenirea artistică, filosofică, ştiinţifică şi tehnică, la nivelul cel mai de jos, se găseşte realitatea spirituală, cea care ne-a dat cei doi piloni ai acestei civilizaţii cu toate formele ei: Legea şi Credinţa. Legea a venit de la Dumnezeu pentru a- l aşeza pe om într-o relaţie armonioasă cu semenii săi şi cu Creatorul său, pentru a construi, împreună cu Credinţa, o ordine lumească care să privească către în sus, către ordinea divină. Ordinea astfel înfăptuită, ordinea morală, este armonie.

„O societate în care bărbaţii şi femeile sunt conduşi de credinţa într-o ordine morală stabilă, de un adânc simţ al binelui şi răului, de convingerile personale despre dreptate şi onoare va fi o societate bună - indiferent de maşinăria politică pe care o va utiliza; în timp ce o societate în care bărbaţii şi fe