După ce s-a impus cu 4-3 în faţa echipei „satelit”, UTA întâlneşte o altă formaţie din Liga a 4-a. Pentru cel de-al doilea amical al iernii, formaţia „textilistă” se deplasează la Şiria, pentru un duel cu teamul local pregătit de Sandu Bilan şi Costel Filipaş.
„Îmi doream acest amical, căci avem de văzut la lucru câţiva jucători în dreptul cărora trebuie să luăm o decizie. În plus, cu toţii trebuie să-şi intre încetul cu încetul în ritmul de competiţie”, a menţionat Adrian Falub, care va sta cu ochii în special pe fundaşii francezi: Pascal Bisse, Guy Pellet şi Soumahoro Johnson şi atacantul Oumar Ouattara. În probe se mai află şi arădeanul Cristian Monac (foto), fost fotbalist la Rimini în liga a treia italiană.
Probabil, vor prinde câteva minute pe teren şi ultimii sosiţi, Adrian Voiculeţ şi Maximiliano Laso. Golgheterul ediţiei de campionat 2010-2011 a făcut marţi primele două antrenamente cu „alb-roşii”, în timp ce mijlocaşul argentinian ajunge în această seară la Arad şi va intra şi el rapid în programul echipei. Înainte de amicalul de mâine după-amiază, de la ora 16, utiştii vor mai face o şedinţă de pregătire, probabil, cu caracter fizic. Tot de astăzi, Andrei Cioară s-a reîntâlnit la prima echipă cu colegul de la UTA II, Iacob.
Şirienii de abia aşteaptă vizita echipei emblemă a judeţului. „Orice meci cu UTA e o onoare pentru noi, mai ales dacă avem ocazia să-i găzduim la baza noastră sportivă. Sperăm să nu plouă în noaptea dinaintea partidei şi meciul să se dispute pe terenul central, altfel nu ştiu ce vom face. Fotbalistic vorbind, tinerii din echipa noastră vor avea numai de câştigat în urma unui duel cu cea mai puternică echipă din judeţ, iar antrenorii noştri vor şti pe unde ne aflăm cu pregătirea şi cam care e valoarea băieţilor noştri”, ne-a mărturisit Valentin Bot, primarul localităţii natale a lui Ioan Slavici. Edilu