Autorităţile au mai făcut un pas în procesul de stabilire a impozitul forfetar - au încheiat discuţiile cu mediul de afaceri şi au trecut la redactarea textului pentru o propunerere concretă în ceea ce priveşte acest tip de impozit, după cum ne-a spus Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).
Domnia sa ne-a precizat: "S-a trecut la redactarea textului pentru o propunere concretă. Acum se va stabili dacă acest impozit va înlocui vreunul dintre actualele impozite sau dacă se va alătura acestora. De asemenea, după ce ne va fi făcută propunerea, vom şti dacă va fi un impozit forfetar sau un alt tip de impozit".
Oamenii de afaceri au discutat, recent, cu Maria Grapini, ministrul delegat pentru IMM, Tursim şi Mediul de Afaceri, pe marginea construirii unui impozit care să fie adecvat sectorului servicii, ne-a spus Cristian Pârvan. Potrivit domniei sale, autorităţile au luat în considerare şi renunţarea la impozitul forfetar, pentru aplicarea unei taxe care să răspundă unui număr cât mai mare de situaţii din domeniul serviciilor.
Cristian Pârvan a menţionat: "Se intenţionează abandonarea acelui impozit forfetar, care nu ar ţine cont decât de cifra de afaceri şi se doreşte aplicarea unui impozit pentru sectorul servicii care să echilibreze nevoia statului de a încasa taxe, în mod corect, cu fiscalizarea mediului de afaceri de aşa natură încât acesta să rămână interesat să funcţioneze pe piaţa noastră. Va fi aplicat tot la cifra de afaceri, dar se va ţine cont de mai mulţi factori, cum ar fi vadul comercial. De asemenea, am discutat posibilitatea ca angajatorii care încheie contracte de muncă să beneficieze de o reducere a acestui impozit pentru fiecare salariat cu carte de muncă pe care îl are în compania sa".
Autorităţile vor finaliza redactarea propunerii cel mai probabil la jumătatea lunii martie, p