Un articol de acum câteva zile din Jeune Afrique vorbea despre Tendai Biti, ministrul de finanţe din Zimbabwe. Acesta a dezvăluit că, după ce fuseseră plătiţi funcţionarii, în Trezoreria statului se mai aflau, pe 15 ianuarie, circa 160 de euro. În faţa ziariştilor, ministrul a ţinut să sublinieze nu doar că aceştia sunt mai bogaţi decât statul, dar şi că "în Grecia a fost şi mai rău". În treacăt fie spus, la noi s-a zis (aproape) la fel: ca să nu ajungem ca (în) Grecia, facem asta şi ailaltă. Când zic "la noi", am în vedere Europa, nu (doar) România. Grecia redevine - iată! - referinţă universală. Dincolo de ironie, ar fi şi ceva de discutat. De ce oare politicienii se referă la ce e "mai rău"? Nu e mai potrivit să vorbească despre "mai bine"? Dacă îi ignorăm pe cei care cred că la mijloc ar fi doar o chestiune retorică, referinţa la "mai rău" presupunând un "mai bine", aici se înfruntă două interpretări. Unii spun că discursul politic nu pomeneşte binele, fiindcă doar răul atrage atenţia. Asta ar explica, între multe altele, faptul că, în ultima jumătate de secol, campaniile electorale sunt negative. Ca să câştigi, trebuie să arăţi că adversarul e o catastrofă. E mai uşor să ponegreşti decât să convingi. Reţii pentru mai mult timp şi în chip mai pregnant un atac decât un compliment. Dar dacă votezi răul cel mai mic, nu cumva eşti condamnat să eviţi, apoi, răul mai mare? Jurnalismul ar fi şi el un ecou al acestei percepţii: nu e o ştire că în Tokyo trenul vine la timp, ci că la Tecuci întârzie mereu. Alţii consideră, dimpotrivă, că politicienii vorbesc despre "mai rău", şi nu despre "mai bine", fiindcă azi doar frica mai creează solidaritate. Suntem solidari atunci când aflăm că s-a produs un naufragiu, nu atunci când vedem că nava ajunge în port. Ne mişcă incendiul blocului din vecini, nu inaugurarea unuia construit din bani publici. Filosofia acţiunii umanitare îşi