Pe 5 martie se vor implini 60 de ani de la moartea lui Stalin. Este momentul sa pornim o discutie despre ce au insemnat regimurile comuniste, care au fost institutiile lor fundamentale, cum au putut supravietui vreme de decenii, de ce s-au prabusit in imensa lor majoritate. Mai ales ca judecatile superficiale abunda si ca se uita ca fara aparatele ideologice, fara nomenclatura si fara politia secreta aceste dictaturi n-ar fi putut functiona. Un personaj precum Dan Voiculescu a colaborat cu Securitatea. Este un verdict confirmat si reconfirmat, in pofida tentativelor de a-l prezenta pe magnatul trustului “Intact” drept o victima a cine stie carei conspiratii denigratoare. Dan Voiculescu a fost una din rotitele acelui sistem lipsit de legitimitate si ostil ideii insasi a unui stat de drept.

Sa le luam pe rand. Partidul era institutia decisiva. Se bucura de un tratament cultic, chiar mistic. Se auto-proclamase detinator al adevarului absolut. Se dorea custodele fericirii universale. Era vorba de ceea ce un filosof numea pretentia infailibilitatii epistemice. Asa vazuse lucrurile Lenin, fondatorul bolsevismului, el insusi un marxist convins, asa au continuat sa le vada discipolii sai. Mihail Gorbaciov a devenit un eretic in clipa in care a a acceptat renuntarea la principiul sacrosanct al “rolului conducator al partidului”. Ceea ce s-a numit “democratia interna de partid” era o gluma. Fractiunile fusesera interzise inca din martie 1921. Fractionismul era un pacat capital. Liderul partidului era nu doar seful suprem al aparatului, ci si sacerdotul ortodoxiei. Un Andrei Jdanov indeplinea ordinele ideologice ale lui Stalin. Leonte Rautu si Dumitru Popescu raspundeau prompt imperativelor dictate de Gheorghiu-Dej si Ceausescu. Scopul era indoctrinarea in masa, subordonarea culturii si a educatiei fixatiei bolsevice (inrudita cu aceea fascista) a formarii “Omului Nou