Cati dintre noi nu au admirat o piesa de mobilier pictata, veche sau o tapiserie ale carei culori au palit de vreme, pe care am indraznit sau nu sa le atingem, ca sa nu le intinam, imaginandu-ne insa legat de ele povesti de viata, intinse chiar pe mai multe generatii? Ne-am imaginat doar, daca alaturi nu exista si un ghid care sa ne calauzeasca plasmuirile creierului.
Aurelia Pomponiu, conferentiar doctor, absolventa, acum multa vreme, a Facultatii de Arte Plastice Nicolae Grigorescu, este una dintre acele persoane care doar privind un obiect inteleg prin ce a trecut. Petele de pe tapiserie vorbesc si nu oricine e in stare sa le asculte.
E drept, insa, ca o viziune atat de romantioasa nu poate avea decat cineva care priveste din exterior, cu ochi de necunoscator. Un om prin mainile caruia au trecut sute, poate chiar mii de piese aduse spre restaurare priveste mai degraba ca un chirurg. "Vezi tapiseria ca si pe un pacient; pe masura ce il deschizi, vezi ce are afectat", explica Aurelia Pomponiu, pentru Ziare.com.
E drept ca a avut si "pacienti" celebri, unul dintre acestia fiind o tapiserie de la Teatrul National Bucuresti, despre care se spune ca ar fi cea mai mare din lume dintr-o singura bucata, de aproximativ 24 de metri pe 8, o tapiserie tanara, contemporana.
Alti "pacienti" se nascusera chiar prin secolul XVI. De aceea, cand ai de-a face cu asa ceva, restaurarea trebuie sa includa si conservare.
Acest prim proces, conservarea, "presupune desprafuire, cercetare, curatare", operatiune care poate dura si cateva luni, cum s-a intamplat in cazul tapiseriei de la TNB. Cat despre restaurare, aceasta poate dura si mai mult (un an in cazul aceleiasi tapiserii), daca obiectul e unul mare si exista risc major de rupere.
Tapiseria, echivalenta cu aurul, moneda de schimb in razboi
