Câteva sute de tineri din Cluj-Napoca, dar și din alte orașe, au participat miercuri la o sesiune de recrutare în speranța de a deveni însoțitori de zbor ai companiei aeriene low cost Wizz Air. Recrutarea a avut loc la un hotel clujean, unde s-au înghesuit sute de tineri, unii mai emotivi, iar alții mai degajați, în timp ce majoritatea tinerelor erau îmbrăcate elegant purtând tocuri înalte și fuste scurte, toți sperând să depășească interviul în engleză și să fie selectați pentru etapa următoare, ca în final să ocupe cele opt locuri scoase la concurs.
Candidaţii s-au prezentat la interviurile în limba engleză, iar cei selectaţi în prima etapă urmează să se prezinte, ulterior, la mai multe întâlniri cu reprezentanţii companiei.
Aceștia trebuie să aibă peste 19 ani şi o înălţime de peste 165 centimetri, în cazul fetelor, şi 175 centimetri, în cazul băieților. Totodată, alte două cerințe sunt ca aceștia să fie absolvenţi de liceu şi să vorbească fluent limba engleză. „Viitorul însoţitor de zbor trebuie să ştie să înoate şi să poate ajunge la bază într-o oră în perioada de stand by. Competenţele excelente de comunicare sunt obligatorii, precum şi abilitatea de a lucra în echipă. Pentru baza Wizz Air din Cluj-Napoca sunt disponibile opt posturi de însoţitori de zbor”, au afirmat reprezentanţii Wizz Air.
Cei mai mulți dintre participanți sunt absolvenți de facultăți, iar unii au terminat și studiile de master. Aceștia se declară încântați de a îmbina „utilul cu plăcutul”. „Din câte știu eu, se câștigă bine, ajungi în multe țări străine, și astfel îți îmbogățești experiența de viață. Știu bine engleza, am terminat masterul anul trecut, și sper să mă selecteze”, spune Paul, absolventă a Facultății de Științe Economice și Gestiune a Afacerilor.
Daniel de Carvalho, corporate communications manager la Wizz Air, a anunţat că lansarea selecţiei de însoţitori d