Puţini oameni din lume au fost condamnaţi de destin la o corvoadă mai cumplită decât aceea trăită de mine de-a lungul mai multor ani câtă vreme am fost conducătorul de doctorat al impetuosului gazetar din Valea Jiului, Ştefan Nemecsek.

Considerând că lucrarea de doctorat s-ar rezuma la un fel de compilaţie universală de informaţii şi afirmaţii, mai mult sau mai puţin probate, năbădăiosul meu ucenic mă bombarda aproape lunar cu câte un maldăr de foi xeroxate, prevăzute în partea de sus cu sigla şi antetul universităţii, crezând că astfel paginile vor fi înnobilate automat, iar pe pagina de titlu nu lipsea niciodată formula cu care mă obliga să-mi amintesc periodic că el avea acolo un rol foarte precis: „Data susţinerii”. Era un mod foarte persuasiv de a-mi aduce aminte că nu era cazul s-o mai scald mult, ci să-i dau drumul cât mai repede la susţinere, lucru pe care îl şi anunţa oarecum sfidător colegelor sale de doctorat, abia ieşite de pe băncile facultăţii. Spre marea lui durere, acestea şi-au susţinut demult tezele, iar el a rămas mereu cu „Data susţinerii” marcată pe paginile proiectelor sale fabuloase. Căci, într-adevăr, proiecte avea, dar erau penibil realizate, pline de lacune grave de metodă, de construcţie critică şi ideatică. Am fost silit astfel să citesc cu creionul în mână zeci de astfel de pagini insipide, care n-aveau nici cap nici coadă, şi să i le trimit mereu spre refacere. Cum era foarte grăbit, după o lună-două ele ajungeau din nou la mine, cu aceleaşi lacune şi formulări caraghioase, la fel de necorectate ca şi primele. Iar corvoada începea de la capăt, din nou le corectam, din nou le trimiteam, din nou le primeam înapoi. Ca să vă convingeţi de modul absolut original în care concepea autorul cultura noastră naţională, vă îndemn să luaţi în mână volumul intitulat Presa hunedoreană (de la origini până în prezent), vol. I, apărut la Real