Amenzi consistente date de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brașov pentru neregulile găsite la angajatori, în special din domeniul prestărilor serviciilor și alimentație publică (baruri, cluburi de noapte).
Astfel, din cele 393 de controale efectuate, 382 din acestea au vizat depistarea si sanctionarea muncii la negru, ocazie cu care au fost identificati si sanctionati un numar de 19 angajatori care foloseau munca fara forme legale, fiind aplicate amenzi contraventionale in valoare de 350.000 lei.
„Amenzile au fost aplicate urmare a identificarii unui numar de 35 de persoane pentru care angajatorii nu au incheiat, inaintea inceperii activitatii, contracte individuale de munca. Pentru alţi doi angajatori, documentele intocmite in urma identificarii a 18 persoane care lucrau fara forme legale au fost preluate de catre Politia Brașov in vederea continuarii cercetarii sub aspectul savarsirii unei infractiuni“, a precizat șeful ITM Brașov, Adrian Reit.
Practic, în ianuarie, la Brașov s-au găsit 20% din angajații fără forme legale la nivelul întregii țări!
In ceea ce priveste respectarea prevederilor, HG.500/2011 (privitor la completarea si transmiterea REVISAL) au fost efectuate un numar de 379 controale, in urma carora s-au aplicat un număr de patru amenzi contraventionale, in valoare de 50.000 lei si 84 de avertismente.

„Am