Trupa din Tisa Nouă a reușit două achiziții grele, efectivului condus de Dănuț Drida și Tie Botizan i s-au alăturat mijlocașii Ciprian Banilievici și Cristian Berar. „Banu” a fost căpitanul celor de la Vladimirescu sezonul trecut, apoi a avut o experiență în Germania, în vreme ce Berar vine de la Șoimii Tauț, acolo unde ajunsese pe când la gruparea condusă de Gheorghe Pleș activa chiar „gașca veselă” mutată între timp la Tisa Nouă.
După o perioadă caracterizată de o oarecare incertitudine, la Viitorul pare să se fi reinstaurat normalitatea. Formația promovată vara trecută a disputat deja două meciuri amicale, 6-3 cu Foresta Oil Sp. German și 0-2 cu Crișul Chișineu-Criș. În cel mai recent dintre jocuri, Drida a avut exact 11 oameni, față în față cu un efectiv mult mai numeros în dreptul Crișului: Krajcar – Braic, Ignat, Banilievici, Heteș – Berar (Tauț), Bontea, Vancea, Arhilie – Cirebea, Călin. Au lipsit motivat Tisza și Rafila, ambii la servici. „Sâmbătă întâlnim într-un nou amical Progresul Pecica. Așteptăm să se clarifice exact toate necunoscutele și să ne mai întărim”, a spus Drida.
Trupa din Tisa Nouă a reușit două achiziții grele, efectivului condus de Dănuț Drida și Tie Botizan i s-au alăturat mijlocașii Ciprian Banilievici și Cristian Berar. „Banu” a fost căpitanul celor de la Vladimirescu sezonul trecut, apoi a avut o experiență în Germania, în vreme ce Berar vine de la Șoimii Tauț, acolo unde ajunsese pe când la gruparea condusă de Gheorghe Pleș activa chiar „gașca veselă” mutată între timp la Tisa Nouă.
După o perioadă caracterizată de o oarecare incertitudine, la Viitorul pare să se fi reinstaurat normalitatea. Formația promovată vara trecută a disputat deja două meciuri amicale, 6-3 cu Foresta Oil Sp. German și 0-2 cu Crișul Chișineu-Criș. În cel mai recent dintre jocuri, Drida a avut exact 11 oameni, față în față cu un efecti