Din ce în ce mai mulţi români şi străini au curajul acum să plece cu taxiul de pe Aeroportul Otopeni. În doar 12 zile, au fost solicitate 4.200 de comenzi.
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a înregistrat, în data de 11.02.2013, 525 de solicitări de taxi la comandă, efectuate de pasagerii sosiţi pe Aeroportul Otopeni, prin intermediul ghişeelor amplasate în Terminalul Sosiri.
Astfel că de când clientul îşi poate face singur comandă la una dintre firmele anunţate pe aeroport, au fost înregistrate, în 12 zile, peste 4.200 de comenzi.
Reorganizarea activităţii de taximetrie la Otopeni a avut loc pe 1 februarie, când taximetriştii cu tarife mari au fost mutaţi de la etajul unul al Terminalului Sosiri, la parter, în staţia de autobuz. Aceştia pot lua doar clienţii care îi solicită de bunăvoie.
Cele mai multe dintre firmele care vin la comandă percep un tarif de 1,39 lei, iar cei scumpi, unul de 3,5 lei.