Una dintre legendele care continuă să-i uimească pe ieşeni este legată de trecutul sângeros al oraşului celor şapte coline. Gavril Buzatu, bărbatul care lua viaţa celor care îndrăzneau să se ridice împotriva stăpânirii încă mai este pomenit în discuţiile despre istoria Iaşiului.

„Colos la trup, păgân de slut la faţă, cu o privire fioroasă de te bagă în friguri la cea dintâi căutătură". Aşa îl vedeau contemporanii îngroziţi pe Gavril Buzatu, ultimul călău al Moldovei.

Imaginile care îl portretizează pe acesta sunt rare. Una dintre puţinele reprezentări ale lui Buzatu se află chiar în dosarele Arhivelor Statului de la Iaşi. Născut în satul Arămeşti, „odinioară vad la Bistriţa", după cum scrie Eugen Şendrea în cartea „Povestea lui Gavril Buzatu, ultimul călău din Moldova. Întâmplări şi fapte nemaivăzute" aflată în depozitul legal al Bibliotecii Centrale Universitare, călăul îi înspăimânta pe cei care îl vedeau chiar şi prin simpla sa statură. Acesta era „o namilă de om, al cărui cap trecea cu mult de pragul de sus al unei uşi. Faţa slută, părul lung, murdar şi vâlvoi şi privirea sălbatică ar fi îngheţat de frică orice fiinţă omenească. Purta un suman lung, ţărănesc, pe umeri îi atârna o traistă, iar în mâna dreaptă ţinea un drug de fier. Avea ochii mici ca două măsline", scrie Eugen Şendrea.

Scos din temniţă ca să ucidă

Bărbatul a fost adus din temniţă pentru a-i ucide pe cei care săvârşeau fărădelegi, devenind, astfel, ultimul călău al Moldovei. Imaginea acestuia, la ieşirea din carceră pentru a-şi începe noua viaţă este prezentată pe larg de Eugen Şendrea. „O arătare cum nu s-a mai văzut. Un hoit uriaş, mirosind îngrozitor, cu un chip slut şi o privire mai fioroasă decât a lupilor. Unghiile mari, netăiate, păreau ghearele unui urs", spune Şendrea.

Acestuia i s-a croit şi o uniformă pe măsura staturii sale impunătoare. „Un fel de tunică în