Potrivit autorităţilor, care anchetează moartea unei femei după trei săptămâni de agonie în Reanimarea Spitalului Judeţean, doctorul Călin Doboş este specializat în chirurgie maxilo-facială şi, deşi a finalizat şi rezidenţiatul în chirurgie plastică, nu are susţinut examenul de medic specialist
Doctorul Călin Doboş, cel care a realizat intervenţia de liposucţie în cazul femeii din Brăila, care a murit, marţi 12 ianuarie, la Spitalul Clinic de Urgenţă, este, potrivit autorităţilor sanitare, medic specialist în chirurgie buco-maxilo-facială şi medic rezident pentru a doua specializare, în chirurgie estetică.
Conform regulamentelor din România, un medic chirurg rezident, în an terminal, poate realiza intervenţii chirurgicale, pentru a face practică, însă numai asistat de un specialist. Este şi cazul unei intervenţii precum liposucţia. Specializarea de chirurg oromaxilofacial îi dădea dreptul să efectueze intervenţii de chirurgie estetică numai la nivelul feţei.
„A terminat rezidenţiatul pe chirurgie plastică, însă nu şi-a dat încă examenul. Pe legislaţia europeană, ar fi putut opera, dar, după cea românească, numai sub supravegherea unui specialist”, afirmă profesorul dr. Vasile Astărăstoaie, preşedintele Colegiului Medicilor din România.
Şi directorul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi, dr. Valentin Boldea, a confirmat această situaţie: „Doctorul Doboş profesează ca medic chirurg în domeniul chirurgiei bucomaxilofaciale, aşa cum reiese din certificatul emis de Colegiul Medicilor Dentişti din Galaţi, iar din câte ştiu, în competenţele unui medic oromaxilofacial nu intra şi o intervenţie precum liposucţia”.
Conform raportului medico legal întocmit în urma autopsierii cadavrului femeii din Brăila, care i-a fost pacientă doctorului Doboş, una dintre cauzele decesului acesteia este „perforaţia enterală post liposucţie abdominală”.
După