Primarul Clujului, Emil Boc, şi şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj, Valentin Cuibus, au fost printre primii care s-au bucurat de noua sală de sport inaugurată azi la Liceul cu Program Sportiv din Cluj-Napoca.
Cei doi au jucat împreună volei şi au tras la poarta de handbal. Boc a recunoscut că şeful IŞJ Cluj are abilităţi şi e mai priceput, dar a spus că, dacă va avea timp, va practica şi el volei.
"N-am practicat la şcoală volei, m-am uitat doar la televizor. E o diferenţă între a te uita şi a practica, la televizor e mai uşor şi la sport şi în politică. Dar sunt dispus să învăţ", a admis edilul Clujului. Boc a spus că va încuraja prin toate mijloacele ca tinerii să facă sport, astfel ca aceştia să fie obişnuiţi cu mişcarea şi când vor deveni adulţi. "Din nefericire cam uităm să mai facem sport când suntem adulţi", a mai recunoscut Emil Boc.
De altfel, Valentin Cuibus, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj, a întârziat la declaraţiile de presă. "Eram la antrenamente", s-a scuzat, în glumă, acesta.