Ofiţerii BCCO Ploieşti cercetează penal şase persoane, în două dosare de evaziune fiscală, anchetatorii estimând, într-unul dintre dosare, un prejudiciu de 60 de milioane de lei, iar în celălalt stabilind peste 2,5 milioane lei prejudiciu adus bugetului de stat.
Potrivit unui comunicat dat publicităţii miercuri de Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Ploieşti, ofiţerii acestei structuri, sub coordonarea procurorilor DIICOT Ploieşti, cercetează penal trei bărbaţi într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu estimat la 60 de milioane de lei.
Cei trei sunt acuzaţi că, folosind mai multe societăţi comerciale, au cumpărat prin aceste firme produse petroliere pe care ulterior le-au vândut, fără a înregistra în contabilitate documentele tranzacţiilor. În urma acestei activităţi bugetul de stat a fost prejudiciat cu 60 de milioane de lei prin neplata taxelor şi impozitelor aferente acestor tranzacţii.
Surse din rândul anchetatorilor au declarat că liderul acestei grupări infracţionale şi unul dintre ceilalţi doi implicaţi în grupare sunt arestaţi preventiv, iar pe numele celui de-al treilea suspect instanţa a emis mandat de arestare în lipsă, el nefiind găsit. Doi dintre cei trei suspecţi sunt fraţi.
Anchetatorii cercetează, de asemenea, doi bărbaţi şi o femeie într-un alt dosar de evaziune fiscală.
Cei trei, care sunt cercetaţi înlibertate, sunt acuzaţi că au preluat administrarea a două societăţi comerciale prin intermediul cărora au desfăşurau operaţiuni de vânzare-cumpărare cu diverse mărfuri fără a înregistra documente în evidenţa contabilă.
În acest dosar anchetatorii au estimat un prejudiciu de peste 2.500.000 de lei adus bugetului statului, prin neplata TVA şi a impozitului pe profit.
Ofiţerii BCCO Ploieşti cercetează penal şase persoane, în două dosare de evaziune fiscală, anchetatorii estimând