Războiul dintre fraţii Bogdan şi Răzvan Mararu şi fostul lor bodyguard Puiu Mironescu a izbucnit în 2005, după ce, într-o vacanţă în Egipt, acesta din urmă i-a jignit pe cei doi fraţi numindu-i „pitici penibili“.
Interlopii Bogdan şi Răzvan Mararu, cei care au comandat asasinatul împotriva lui Puiu Mironescu, dar cărora le-a căzut victimă tânărul Răzvan Isăilă, din cartierul bucureştean Vitan, au fost arestaţi ieri de judecătorii Tribunalului Bucureşti pentru 29 de zile.
Nu a scăpat însă nici Mironescu. Şi el a ajuns după gratii pentru 29 de zile pentru că, la începutul anului, ar fi montat o bombă sub maşina fraţilor Mararu.
Mandatul de arestare împotriva acestuia a fost emis de judecătorii băcăuani. Cei trei interlopi sunt acuzaţi de tentativă de omor calificat, instigare la omor calificat şi acte de terorism.
Filmul unui atentat eşuat
Potrivit referatului de urmărire penală întocmit de procurorii bucureşteni, asasinul moldovean Vitalie Proca a venit în România la data de 15 noiembrie 2012. În aceeaşi zi, fraţii Mararu, cei care l-au angajat, i-au cumpărat un autoturism Audi A6 cu numere de Bulgaria pe care i l-au predat personal în localitatea Roznov din Piatra Neamţ. Acesta a fost şi singurul moment în care cei doi interlopi s-au întâlnit cu asasinul.
„Practic, Proca a fost angajat de un om al fraţilor Mararu. Dar nu s-au putut abţine să nu-l întâlnească, aşa că l-au chemat pe asasin în Piatra Neamţ să-i dea maşina personal. Maşină pentru care asasinul a dat indicaţii clare la cumpărare: să aibă numere de Bulgaria, să nu coste mai mult de 3.000 de euro, să fie pe benzină, să fie „de fugă“ şi să nu fie furată“, au explicat anchetatorii.
În aceeaşi zi, Proca a plecat la Bucureşti în căutarea celui pe care fusese plătit să-l ucidă. Începând din 16 noiembrie, asasinul l-a urmărit pe tânărul Răzvan Isăilă timp de zece zile pân