> Din iunie anul trecut şi până la începutul acestei luni, Ştefan Gabriel U., de 20 de ani, a spart casele a cel puţin 7 localnici, furându-le pensiile şi banii de înmormântare > Poliţiştii şi procurorii au muncit la instrumentarea cazurilor, ultimii au dispus de două ori urmărirea penală împotriva individului, dar ieri judecătorii l-au trimis acasă > „Unde ne sunt apărătorii?” se întreabă bătrânii din Pleşeşti, care cred că, de 9 luni, nimeni nu face ceva pentru ei
Ştefan Gabriel U., de 20 de ani, din satul Pleşeşti, comuna Vultureşti, a ajuns în faţa judecătorilor cu propunere de arestare preventivă pentru furt calificat în formă continuată.
Tânărul a fost reţinut luni, pentru 24 de ore, la finalul cărora procurorii au dispus începerea urmăririi penale împotriva lui pentru infracţiunea amintită.
Poliţiştii şi procurorii au constatat şi probat în sarcina lui o serie de furturi din locuinţele mai multor persoane din Pleşeşti. Specialitatea lui Ştefan Gabriel U. erau bătrânii care locuiesc singuri, pe unii dintre ei „vizitându-i” chiar şi de două ori.
Este cazul Paraschivei I., de 73 de ani, în locuinţa căreia inculpatul a intrat prin efracţie, pe 5 februarie a.c., la ora 14, furându-i femeii suma de 50 de lei. A doua zi, tot în miezul zilei, pe la ora 13, el a pătruns din nou în casa bătrânei, de data aceasta fără succes, pentru că a fost surprins.
Furturile din casele oamenilor din Pleşeşti nu au început însă atunci.
Ştefan Gabriel U. s-a pornit să spargă casele bătrânilor din satul său încă din vara anului trecut. Astfel, în perioada iulie – septembrie 2012, mai mereu pe lumină, a intrat fără drept şi în locuinţa lui Gheorghe C., de 79 de ani (bătrân singur şi bolnav), în cea a lui Filaret A., de 82 de ani, alt bătrân singur şi bolnav, în casa Lucicăi I., femeie singură în vârstă de 59 de ani, de unde a sustras, în general,