Judecătoarea Maria David, de la instanţa supremă, a fost condamnată definitiv de completul de cinci judecători al ICCJ, la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă.
Completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins recursul făcut de Maria David în cazul deciziei din 9 octombrie 2012 dispusă de un complet de trei magistraţi de la ICCJ.
În 9 octombrie 2012, judecătoarea ICCJ Maria David a fost condamnată de instanţa supremă la patru ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzată de trafic de influenţă, după ce ar fi primit de la un om de afaceri peste 200.000 de euro pentru a interveni la colegi magistraţi.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a condamnat-o pe Maria David la câte patru ani de închisoare pentru ambele fapte de corupţie imputate de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), respectiv pentru cea din noiembrie 2009 şi pentru cea din februarie 2012, când a fost organizat şi flagrantul.
Instanţa a mai stabilit atunci ca Maria David să nu îşi poată exercita unele drepturi civile timp de doi ani după executarea pedepsei de patru ani de închisoare.
Judecătorii ICCJ au obligat-o pe Maria David să îi restituie cei 200.000 de euro lui Petru Blanda, bani pretinşi acestuia în schimbul promisiunii că îi va rezolva unele dosare aflate la instanţe.
Decizia a fost contestată de Maria David la completul de cinci magistraţi de la aceeaşi instanţă, care miercuri a dat o sentinţă definitivă în acest caz, astfel că judecătoarea va executa patru ani de închisoare.
Judecătoarea Maria David a fost trimisă în judecată în 21 martie 2012, în stare de arest preventiv, pentru două fapte de trafic de influenţă, Petru Blanda fiind denunţătorul din acest dosar.
Procurorii anticorupţie au acuzat-o pe judecătoarea Maria David că, în perioada noiembrie-decembrie 2009