Dacă exista un loc unde domnul parlamentar Becali s-ar fi putut refugia în faţa braţului răzbunător al justiţiei din ţara sa (el fiind un distins membru în comisia juridică!), acela nu putea fi decât continentul african. Nu Asia, unde s-a pripăşit finul, acolo făcea figură de sărăntoc, ci acea Africă profundă, care tânjeşte după dictatori, după şefi de trib autoritari, pe scurt, după oameni providenţiali. Iar aceşti oameni providenţiali pot fi inclusiv şefi de cluburi, de arbitri şi de federaţie în acelaşi timp! Aici chiar ar fi putut pretinde că se pricepe, cine să-i pună la îndoială competenţa?! Din păcate pentru ea, Africa va trebui să propăşească de una singură, omul providenţial s-a întors în patria mumă, niciodată ciumă. Aşa că mai bine să mergem noi în Africa, ca pe vremuri în Congo, dacă ieşea Bombo. Şi Bombo uite, tocmai ce iese!

Scriam săptămâna trecută despre fotbaliştii care uită jocul la competiţia numită Cupa Africii pe Naţiuni (din fericire, la anul se ia o binemeritată pauză!). Îi uitasem pe arbitri, despre care nu se poate spune că uită să arbitreze: la ce prestaţii au putut oferi, e clar că nici n-au ştiut vreodată. Semifinala dintre Ghana şi Burkina Faso a fost un adevărat festival al deciziilor pe contrasens, de-ţi venea să crezi că bieţii jucători sunt victimele unei farse regizate de Dan Albu (omologul lui Dan Negru în Africa)! Chiar ar fi interesant un experiment în care arbitri să dea intenţionat decizii pe invers, numai pentru a savura, dacă se poate spune astfel, reacţiile jucătorilor. Până la urmă, după clasicele lovituri de departajare, în finală a ajuns Burkina Faso, dar acolo a clacat în faţa Nigeriei, respectându-se astfel, măcar în ceasul al doisprezecelea, semnul favorit. Imaginea cu care o să rămân în urma acestei competiţii este aceea a unei insecte, din multele care împăienjeneau prim-planurile, care s-a aşezat chi