- Editorial - nr. 30 / 13 Februarie, 2013 Deputat PUNR fiind, intr-una din zile, cu multi ani in urma, am primit o invitatie din partea Preasfintitului Andrei, pe atunci Episcop al Alba Iuliei si Muresului, azi I.P.S. Mitropolit al Clujului, Crisanei si Maramuresului, pentru a participa la o slujba religioasa ce urma sa aiba loc in Biserica Ortodoxa din Tirimioara. Am raspuns invitatiei (asa cum procedam de fiecare data, desi aveam, pe atunci, de cuprins un judet intreg, nu ca parlamentarii de azi, doar un colegiu, alesi prin votul stupid uninominal!), cu atat mai mult cu cat cunosteam bine situatia credinciosilor romani (ortodocsi si greco-catolici) de pe Valea Nirajului, pentru ei devenita Vale a Plangerii in urma maghiarizarii fortate si a deznationalizarii crunte a romanilor din zona. Acolo, unde odinioara erau comunitati masive de credinciosi romani (Sardul Nirajului, Miercurea Nirajului, Mosuni, Veta si in multe alte localitati), prin unele locuri abia daca, din cand in cand, se mai aude vorba romaneasca, iar din bisericile si credinta lor stramoseasca aici, in Ardealul nostru, a mai ramas doar o amintire, ca un dangat prelung de clopot, aproape stins, venind din trecutul tumultuos al neamului nostru. Asadar, am raspuns, cu bucurie si cu placere, invitatiei care, ca de fiecare data, ma onora. In bisericuta ortodoxa din deal, unde urma sa fie numit un preot tanar, din vreo sapte sate din jur, odinioara romanesti, in acea zi s-au adunat, numarati, cu totul, 28 de credinciosi. Dupa incheierea slujbei si cuvintele de imbarbatare din partea, pe atunci, a Preasfintitului Episcop Andrei, am vazut lacrimile rostogolindu-se pe fata tanarului preot Ioan Pop. Stia bine ca, daca din sapte sate din jur s-au adunat 28 de credinciosi, acolo nu-i va fi deloc usor. La iesirea din bisericuta, am ramas ceva mai in urma. Si am observat ceva care m-a surprins. M-a contrariat de-a