Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de revizuire formulată de Dan Voiculescu faţă de decizia Curţii Supreme prin care a fost declarat colaborator al Securităţii, cu numele conspirativ "Felix".
În martie 2011, Curtea Supremă a hotărât definitiv că Dan Voiculescu a fost colaborator al Securităţii. Fondatorul Partidului Conservator a deschis o acţiune specială, mai precis o cerere de revizuire a deciziei. Curtea de Apel Bucureşti a decis, miercuri, că acestă cerere este inadmisibilă.
Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au decis irevocabil, pe 10 martie 2011, că liderul conservatorilor este colaborator al fostei Securităţi, cu numele conspirativ "Felix". Astfel, ICCJ confirmă decizia Curţii de Apel Bucureşti.
Instanţa supremă a încheiat, în 17 februarie, dezbaterile în procesul în care Dan Voiculescu a contestat decizia Curţii de Apel Bucureşti, potrivit căreia acesta a avut calitatea de colaborator al fostei Securităţi. ICCJ a amânat luarea unei hotărâri pentru 10 martie.
În 5 februarie 2010, instanţa Curţii de Apel Bucureşti a constatat că Dan Voiculescu a avut calitatea de colaborator al fostei Securităţi, iar acesta a contestat decizia la instanţa supremă.
Dan Voiculescu a contestat în permanenţă acest verdict şi l-a acuzat direct pe judecătorul Curţii Supreme că a fost influenţat politic de Traian Băsescu.
Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de revizuire formulată de Dan Voiculescu faţă de decizia Curţii Supreme prin care a fost declarat colaborator al Securităţii, cu numele conspirativ "Felix".
În martie 2011, Curtea Supremă a hotărât definitiv că Dan Voiculescu a fost colaborator al Securităţii. Fondatorul Partidului Conservator a deschis o acţiune specială, mai precis o cerere de revizuire a deciziei. Curtea de Apel Bucureşti a decis, miercuri, că acestă cerere este inadmisibilă. @N