Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CCR dezbate miercuri sesizarea PDL privind Legea bugetului de stat pe 2013

Publicat in Vremea Noua, miercuri 13 februarie 2013 ·

Curtea Constituţională a României dezbate, miercuri, sesizarea Partidului Democrat Liberal privind Legea bugetului de stat pe 2013, după ce a preschimbat termenul stabilit iniţial din 20 februarie în 13 februarie, au confirmat, pentru AGERPRES, reprezentanţi ai CCR.

Preschimbarea termenului de judecată a fost cerută de Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor care a invocat urgenţa intrării în vigoare a actului normativ.

PDL a contestat, pe 8 februarie, la Curtea Constituţională Legea bugetului de stat pe 2013, invocând în sesizare trei argumente legate de nerespectarea procedurilor parlamentare în cursul dezbaterilor la buget din plenul reunit al celor două Camere şi un argument legat de lipsa de predictibilitate a bugetului pe 2013, după cum declara deputatul Andreea Paul, vicepreşedinte PDL.

“PDL a depus la Curtea Constituţională o sesizare legată de trei aspecte de încălcare gravă, procedurală, în adoptarea bugetului de stat, invocând şi un alt argument, de fond. Cele trei argumente de încălcare procedurală gravă ţin de absenţa amendamentelor pe care membrii PDL le-au depus în comisie, iar acestea nu s-au regăsit în raportul final al Comisiei de buget-finanţe. Al doilea argument ţine de absenţa Statutului parlamentarilor pe baza căruia se fundamentează bugetele Camerei Deputaţilor şi Senatului. Al treilea argument procedural ţine de lipsa cvorumului, lucru care a fost evident la adoptarea bugetului în noaptea trecută (noaptea de 6 spre 7 februarie – n.r.). Al patrulea argument, care este unul de fond, ţine de lipsa de predictibilitate fiscală pe care s-a fundamentat bugetul pentru anul 2013″, susţinea vicepreşedintele PDL.

AGERPRES.ro

Curtea Constituţională a României dezbate, miercuri, sesizarea Partidului Democrat Liberal privind Legea bugetului de stat pe 2013, după ce a preschimbat termenul stabilit iniţial din 20 februarie în 13

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este Simina Tănăsescu, noul președinte al Curții Constituționale a României

HotNews acum o ora
Judecătoarea Simina Tănăsescu a fost aleasă prin vot noul președinte al CCR, conform surselor HotNews, fiind prima femeie care ocupă această funcție. Curtea a confirmat ulterior informația printr-un comunicat de presă. Simina Tănăsescu are 57 de ani

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Președintele Nicuşor Dan: „România susţine pe deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA” privind impunerea de taxe vamale

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale, a transmis, duminică, pe X, preşedintele Nicuşor Dan. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - ar

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum o ora
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Cod galben de caniculă în șase județe și în Capitală. De luni, valul de căldură se extinde

HotNews acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în șase județe și în Bucureşti. De asemenea, meteorologii au anunțat că de mâine valul de căldură s

Selly, prima REACȚIE după ce un adolescent de 15 ani a fost îndemnat de artistul lui preferat să sară de pe scena Beach, please și a ajuns la ATI. Ce reguli NOI va impune

Cancan acum o ora
S-au petrecut scene greu de privit în cea de-a treia noapte a festivalului Beach, Please! din Costinești. Nicolas, un adolescent de 15 ani, a urcat pe scenă alături de artisutl său preferat, rapperul american Destroy Lonely, și a fost îndemnat să sa

Un bărbat a fost REȚINUT după ce și-a agresat partenera și a amenințat-o cu un pistol

Gandul acum 2 ore
Un bărbat a fost reținut după ce și-a agresat partenera și a amenințat-o cu un pistol. Din fericire, femeia a reușit să fugă și să sune la 112. Aceasta a fost găsită de polițiști pe stradă. Oamenii legii au intrat în locuinţa bărbatului, l-au imobil

Alertă în Azuga. Un urs a fost văzut pe DN1

HotNews acum 2 ore
Prezența unui urs a fost semnalată, duminică dimineață, pe DN 1, pe raza stațiunii Azuga de pe Valea Prahovei, transmite Agerpres. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, cei din zonă au fost avertizați prin mesaj RO-ALERT și su

Preşedintele iranian a fost rănit în timpul războiului de 12 zile cu Israelul (media)

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele iranian Masoud Pezeshkian a scăpat la limită de la a fi ucis în timpul războiului de 12 zile cu Israelul, potrivit unei informaţii citate duminică de dpa, transmite Agerpres. Urmărește c

UPDATE - Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, căutat în judeţul Arad . Descinderi la adrese din Mureş, inclusiv la fratele bărbatului - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, în Miheşu de Câmpie, din judeţul Mureş, este cărutat şi în judeţul Arad. Concomitent, au loc descinderi şi în judeţul Mureş, după ce apropiaţi ai bărbatului au fost audi

Vremea

București
acum

32°
dum.

18°/34°
lun.

21°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

29°
dum.

16°/31°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

32°
dum.

20°/32°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

14°/31°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

31°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°