Autorităţile locale au în plan reabilitarea cabanei „Andrei Oţetea” de pe platforma Sibiel, pentru transformarea acesteia în casă de odihnă şi creaţie pentru artiştii sibieni. Investiţia, estimată că va ajunge la 675.000 de lei, este prevăzută în bugetul pe 2013 al Consiliului Judeţean.
Imobilul a fost donat, alături de o colecţie impresionantă de peste 600 de volume, în 1980, Bibliotecii Astra de către academicianul Andrei Oţetea, pentru a fi folosit de oamenii de cultură din judeţul Sibiu.
„Ne propunem acolo să fie o tabără de creaţie din primăvară până în toamnă, în care artiştii consacraţi sau cei în curs de consacrare să poată fi sprijiniţi să creeze opere de artă care să îmbogăţească patrimoniul judeţului. Am hotărât ca biblioteca care îl are în administrare să primească banii necesari pentru renovare şi în programul cultural pe anul viitor vor fi tabere de creaţie acolo”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Ioan Cindrea.
Capacitatea de cazare este de 30 de locuri şi prin reabilitarea prevăzută în acest an se doreşte suplimentarea cu încă opt locuri.
Potrivit preşedintelui CJ Sibiu, o primărie care doreşte, de exemplu, să comande unui artist o statuie care să marcheze un anumit eveniment, poate face comanda, iar respectivul sculptor îl va putea realiza la cabana „Andrei Oţetea” de la Sibiel.
Autorităţile locale au în plan reabilitarea cabanei „Andrei Oţetea” de pe platforma Sibiel, pentru transformarea acesteia în casă de odihnă şi creaţie pentru artiştii sibieni. Investiţia, estimată că va ajunge la 675.000 de lei, este prevăzută în bugetul pe 2013 al Consiliului Judeţean.
Imobilul a fost donat, alături de o colecţie impresionantă de peste 600 de volume, în 1980, Bibliotecii Astra de către academicianul Andrei Oţetea, pentru a fi folosit de oamenii de cultură din judeţul Sibi