Au avut loc de curând diverse discuții despre posibilitatea introducerii cotei diferențiate și implicit despre renunțarea la cota unică introdusă de Tăriceanu în 2005. Cu toate că România a cunoscut o creștere în perioada 2000-2008, cea mai mare parte a populației a fost împiedicată prin numeroase metode să profite, sau a profitat mult prea puțin, de pe urma dezvoltării economice. În general, atunci când o țară se dezvoltă din punct de vedere economic, achiziționează mai mult capital, ceea ce duce la apariția inegalităților.
S-a întâmplat și în Romania unde, pe deasupra, mult-lăudata cotă unică a avut ca efect și o accentuare suplimentară a inegalităților. Coeficientul GINI a crescut de la 23,3 in 1989 până peste 30 în prezent, plasându-ne recent la marginea Uniunii, alaturi de Portugalia, Letonia si Bulgaria. Cel mai bine se situau Suedia (24,2), Cehia (25,2), Finlanda și Olanda (25,8) (Norvegia nu face parte din UE - apropo de anunţul recent al Elenei Udrea de a candida la președenția PDL - dar avea un coeficient și mai bun: 22,9; la fel și Islanda: 23,6.) Nu întâmplător țările nordice domină jumătatea de sus a clasamentului, „modelul nordic” al economiei mixte îmbinând aproape impecabil furnizarea drepturilor umane (accesul universal egal la sănătate, educație etc.) cu stabilitatea economică dar și cu autonomia individuală despre care scria Joseph Raz în „Moralitatea Libertății.” De asemenea, în țările cu un coeficient GINI mai scăzut există și un sprijin mult mai solid pentru valorile democratice (un studiu recent: aici), iar Norvegia, Suedia, Finlanda, Danemarca și Islanda sunt câteva dintre cele mai bune exemple în acest sens.
Revenind: în mod normal, după astfel de perioade cu dezvoltare economică, în care de regulă inegalitățile cresc, în multe țări se apelează la diverse mecanisme de redistribuire pentru a reduce inegalitățile (așa-numita curb
