Ministrul s-a întâlnit ieri cu Ambasadorul Franţei la Bucureşti
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a cerut sprijinul specialiştilor francezi privind elaborarea pachetului de bază de servicii medicale, în urma unei întâlniri pe care acesta a avut-o cu Philippe Gustin, Ambasadorul Franţei la Bucureşti.
“Ministrul a solicitat sprijin în elaborarea pachetelor de servicii medicale, de bază şi complementar, având în vedere experienţa foarte bună a Franţei, precum şi în ceea ce priveşte Institutul Cantacuzino în producţia de vaccinuri”, se arată într-un comunicat de presă transmis astăzi de Ministerul Sanatăţii.
Ministrul Nicolăescu s-a întâlnit ieri cu Ambasadorul Franţei la Bucureşti pentru a discuta despre strategia naţională în domeniul sănătăţii şi principalele direcţii de reformă pe care ministerul Sănătăţii le are în vedere în anul 2013.
Ministrul Sănătăţii a reiterat importanţa schimbului de experienţă cu partea franceză pentru dezvoltarea sistemului sanitar românesc care să sprijine şi să ofere posibilitatea cetăţenilor să atingă o stare cât mai bună de sănătate şi care să contribuie la creşterea calităţii vieţii acestora.
În cadrul discuţiilor, Ambasadorul Franţei la Bucureşti a remarcat liniile principale pe care se bazează autorităţile române pentru îndeplinirea obiectivelor şi, totodată, a subliniat importanţa activităţilor medicale de prevenţie pentru îmbunătăţirea indicatorilor de sănătate naţională.
Ministrul s-a întâlnit ieri cu Ambasadorul Franţei la Bucureşti
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a cerut sprijinul specialiştilor francezi privind elaborarea pachetului de bază de servicii medicale, în urma unei întâlniri pe care acesta a avut-o cu Philippe Gustin, Ambasadorul Franţei la Bucureşti.
“Ministrul a solicitat sprijin în elaborarea pachetelor de servicii medi