Grădina zoologică de la Bucov, unde luna trecută un struţ african a murit după ce s-a izbit de pereţii adăpostului, a primit ca donaţie trei struţi, autorităţile făcând concurs pentru copiii care vor să boteze cele trei păsări, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Grădina zoologică de la Bucov a primit ca donaţie un struţ african în vârstă de doi ani, care va face pereche cu Angelica, femela struţ care a rămas singură în urmă cu două săptămâni, când masculul care era perechea sa a murit după ce s-a izbit de pereţii adăpostului, anunţă Primăria Ploieşti, în subordinea căreia se află Parcul "Constantin Stere" Bucov, ce include grădina zoologică.
Persoana care a donat grădinii zoologice struţul african, şi care a dorit să rămână anonimă, a donat de asemenea şi o pereche de struţi Nandu, ambii în vârstă de un an.
Pentru a boteza cele trei păsări, autorităţile au lansat un concurs pentru copii. Până în 6 aprilie la grădina zoologică va fi amplasată o urnă în care copiii vor putea lăsa bilete cu propuneri de nume pentru cei trei struţi, doi masculi şi o femelă.
În 7 aprilie numele struţilor vor fi alese prin tragere la sorţi, iar copilul al cărui talon va fi extras va deveni "naşul" celor trei păsări şi va avea acces gratuit în grădina zoologică pe tot parcursul anului 2013.
În 28 ianuarie îngrijitorii de la Zoo Bucov l-au găsit mort pe singurul struţ mascul din incinta grădinii zoologice. Necropsia a arătat că struţul a murit în urma unei hemoragii interne. Reprezentanţii Zoo Bucov au declarat că struţul a devenit foarte agitat şi s-a izbit de pereţii adăpostului după ce s-a speriat de zgomotele produse de împuşcăturile unor vânători care participau la o partidă de vânătoare în apropierea grădinii zoologice.
Grădina zoologică de la Bucov se află în subordinea Primăriei Ploieşti şi este situată la câţiva kilometri în afara oraşului.