În anii Războiului Rece a fost măcar curios cum de un mare club occidental a apelat la un antrenor din Estul comunist

Când a ajuns la Amsterdam, Kovacs n-avea niciun titlu de campion naţional

Propaganda comunistă l-a numit Covaci, ca pe strada din Centrul Vechi, unde pe vremuri se vindeau blugi în consignaţii. Pe el îl chema Kovacs, Kovacs Istvan, era cât se poate de ungur, născut în Banat, copil de oameni bogaţi. Propaganda comunistă i-a modificat doar numele de familie, pe cel de botez şi l-a latinizat singur. În ultimii ani dinaintea războiului plecase să joace în Belgia, la Charleroi, iar Istvan a devenit Stephane, iar ulterior, Ştefan.

În 1971, anul plecării sale în Olanda, România arăta cam ca în peliculele cu Brigada Diverse. Dacii 1100, televizoare alb-negru, fuste scurte, perciuni, pantaloni evazaţi, pantofi femeieşti cu talpă groasă şi cu vârf pătrăţos. De aici pornea spre Amsterdam un tip complet necunoscut celor de-acolo. Câştigase trei Cupe ale României la rând ca antrenor al Stelei, dar nici un titlu. În Europa nu trecuse niciodată în primăvară. Fusese, în tandem cu Ilie Oană, pe banca echipei naţionale, de unde trebuiseră să plece amândoi după un 1-7 la Zurich.

Prieteni din copilărie şi din război

În acel an, Kovacs împlinea 50 de ani. Dar de ce îl alesese Van Praag, preşedintele marelui Ajax, deţinător la zi al Cupei Campionilor, tocmai pe acest român de etnie maghiară? Ani de zile s-au făcut speculaţii, punându-se aducerea lui Kovacs la Amsterdam fie pe seama legăturilor evreieşti (dacă Van Praag era evreu, Kovacs nu părea să fie) sau chiar masonice.

Adevărul, fără să fie simplu, era altul. În acei ani, Van Praag era prieten la cataramă cu un oarecare Gijs van Hall, primar al Amsterdamului, dar şi cu un oarecare Cohen, evreu într-adevăr, tip foarte influent pe lângă primar. Aces