Diferenţa dintre un sportiv foarte valoros şi o legendă a fenomenului nu este făcută de performanţe, trofee sau calităţi individuale, ci de caracter. Aproape toate marile personalităţi ale fenomenului sportiv au fost mai întâi oameni şi apoi sportivi de geniu, care au rămas în inima şi mintea suporterilor de pretutindeni. Dobrin, Hagi, Năstase, Nadia, Patzaichin au fost nişte sportivi uriaşi, dar dincolo de valoarea lor intrinsecă au fost eroii oamenilor de rând, care n-au uitat niciodată să zâmbească la o fotografie, să dea un autograf indiferent de situaţia în care se aflau sau să schimbe două vorbe cu oricine îi aborda.

Aruncându-ne privirea asupra lumii sportive din zilele noastre, constatăm cu stupoare că legendele dispar uşor dar sigur, lăsând locul pseudo-vedetelor cu gel în păr şi ciungă-n dinţi. Dar nu vă pierdeţi speranţa, dragi contemporani, pentru că nu-i totul pierdut şi, dacă sunteţi atenţi, veţi descoperi că încă mai există legende. Una dintre aceste persoane speciale de care vă vorbeam joacă baschet (n.n. nu la Târgovişte, din păcate) şi se numeşte Monika Brosovszky-Boriga, iar luni seara, după superba victorie a Municipalului în “El clasico” de România, a demonstrat că o legendă nu poate fi schimbată nici măcar de un eşec dureros, sau de un cot încasat în plină figură.

După meci, căpitanul Aradului n-a dispărut la vestiare în prima secundă, aşa cum ar fi făcut mulţi dintre noi, ci a rămas minute-n şir să-şi răsplătească fanii, care încă o mai iubesc la Târgovişte. Afectată de rezultat, Moni a strâns din dinţi, a zâmbit, a făcut fotografii, a dat autografe, a oferit interviuri tuturor ziariştilor, şi-a salutat cunoştinţele, a sărutat copiii care îi strigau numele şi apoi a plecat la cabine cu capul sus, aşa cum o face de fiecare dată un mare campion. Diferenţa dintre un sportiv foarte valoros şi o legendă a fenomenului nu este făcută de pe