Am o problemă cu proiectul de regionalizare. Mi se pare croit artificial, din vârful pixului. Iar discuţiile din jurul lui nu reuşesc să închege o dezbatere serioasă, ci doar o serie de contre pe tema „cine va fi capitala cui”.

E cam puţin şi cam superficial pentru un asemenea act important: totuşi, se redesenează harta ţării, se croiesc noi identităţi şi noi apartenenţe. Pe termen lung. Or, mi se pare că felul în care politicienii s-au repezit la harţă pe tema „dreptului” unui oraş sau al altuia de a fi capitala regiunii sună prost: asta-i problema, restul s-au rezolvat? E un pic ridicol şi tipul de argumentaţie folosit de primari: sunt „argumente” care nu văd mai departe de vârful propriilor pantofi şi de ziua de mâine. O asemenea confruntare nu duce nicăieri, căci argumentele vin din sfere diferite. Braşovul, de pildă, vrea să fie capitală pentru că e în centru, e bogat, e mare, are mai mulţi turişti străini, iar Alba Iulia vrea acelaşi lucru pentru că a fost dintotdeauna, de fapt, capitală: are un rol simbolic şi istoric de netăgăduit. Ce e „mai important”? Statutul istoric sau cel actual al unui oraş? Şi mâine?...

Chiar şi atunci (rareori) când apar în discuţie argumente ceva mai consistente, ele vin mai ales din domeniul performanţelor economice: se vorbeşte despre starea de dezvoltare a câte unei zone ori de sărăcia alteia. Las pe seama specialiştilor în economie şi în administraţia publică asemenea probleme: să explice ei publicului ce au avut în vedere când au propus o asemenea configuraţie regională. Eu constat că nu prea se iau în seamă argumentele istorice, culturale şi identitare. Or, acestea sunt mult mai puternice şi mult mai rezistente în timp decât chestiunile economice. Există în România nişte mari regiuni istorice (perpetuate, de pildă, la buletinul meteo, care exact aşa ne este prezentat zi de zi: cum va fi vremea în Moldova, Muntenia,