Exact acum trei decenii, în februarie 1983, a început colaborarea mea cu postul de radio „Europa Liberă”. Primul text transmis se intitula “Nicu Ceauşescu şi socialismul dinastic în România”.
Vreme de aproape 20 de ani am scris săptămânal. Apoi mai rar, dar nu am contenit să transmit comentarii, recenzii, opinii despre idei, evenimente, politică, istorie. O fac şi acum. „Europa Liberă” a fost numele unei tribune a rezistenţei democratice româneşti. Ura regimului comunist pentru acest post de radio era ura beznei în raport cu lumina. Graţie „Europei Libere”, spălarea pe creier organizată sistematic de regim a capotat mizerabil. Sunt mândru că am putut fi activ de acea parte a baricadei.
Am încă scrisorile primite de la regretatul istoric Vlad Georgescu, directorul Departamentului Românesc. Într-una îmi scria, după ce începusem să primesc ameninţări cu moartea: „Welcome to the club”. Vlad era ironic, dar clubul celor direct vizaţi de Securitate era real. Dezinformarea se făcea în varii direcţii: ziare periferice în care apăreau scrisori indignate de la presupuse victime ale comunismului, ponegriri, invective, utilizarea unor cozi de topor întotdeauna gata să-şi ofere serviciile cui plăteşte mai mult, santajul, mita, presiunile psihologice. Nu ni se ierta impactul, popularitatea, faptul că rosteam acolo adevărul, la un ceas al minciunii celei mai nesimţite.
Cel mai mult deranja credibilitatea. N-am avut norocul să-l întâlnesc pe Noel Bernard, dar el a ramas pentru mine modelul jurnalistului onest, al comentatorului lucid. Vlad Georgescu, la rândul său, a continuat linia lui Bernard, a menţinut şi a încurajat standardele autentice de curaj şi onoare jurnalistică. Pe mine, Vlad m-a îndemnat să-mi urmez consecvent cariera academică. A scris una din primele scrisori de recomandare pentru mine.
La un moment dat m-a întrebat: „Cum se face că şi dumneata,
