Peste ceva mai mult de o săptămână, liberalii se vor reuni într-un congres la finele căruia, anticipa Crin Antonescu nu mai departe de luna trecută, “oameni care să vorbească aceleaşi texte ca Elena Udrea, Traian Băsescu nu veţi mai vedea în PNL”.

O aluzie limpede cât o invitaţie la “Ciocu’mic!”, adresată grupării Tăriceanu-Orban-Chiliman, dar şi vocilor care nu obosesc să conteste, e drept, mai mult pe la colţuri decât frontal, deriva naţionalistă a PNL şi haosul identitar în care se scaldă partidul de când trupa de comando coordonată de Antonescu a pus mâna pe putere.

Destul de mulţi comentatori şi politicieni liberali se îndoiesc de un cutremur real la vârful PNL după congresul din 22 şi 23 februarie, dar nu sunt excluse surprize adiacente.

Una dintre ele, chiar dacă mai palidă decât o schimbare radicală a formulei de conducere, ar fi evacuarea, oficială, a câtorva tabuuri care au blocat până acum dezbateri şi decizii esenţiale pentru evoluţia PNL.

Congresul e cea mai sănătoasă trambulină pentru astfel de operaţii.

Va fi, de asemenea, o bună ocazie pentru electoratul liberal, dar şi pentru amicii şi inamicii politici ai lui Crin Antonescu de a măsura calibrul pe care îl au, în realitate, taberele concurente din interiorul PNL.

Pentru corul Tăriceanu-Orban-Chiliman, proba armoniei ar trebui să se dea tocmai pe tărâmul tabuurilor de care aminteam mai sus.

Dacă vor reuşi să le zdruncine, situaţia lui Antonescu în partid nu va mai fi niciodată la fel ca înainte de 22 februarie 2013, înlăturarea sa ulterioară nemaifiind o chestiune de “dacă”, ci de “când, anul acesta?”.

Iată, aşadar, lista scurtă a clarificărilor, care şi dacă vor fi aduse, şi dacă nu, vor servi cel puţin la măsurarea raportului de forţe din interior: viitorul PNL în USL, respectiv cât de mult este pregătit partidul să cedeze în faţa PSD şi a lui Dan Voicule