Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Greva foamei la Oltchim: Numărul protestatarilor a ajuns la 20

Publicat in Mediafax, miercuri 13 februarie 2013 ·

Alţi doi angajaţi ai combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea au intrat în greva foamei, miercuri dimineaţă, după ce 18 salariaţi au recurs la această formă de protest cu o zi în urmă.

Potrivit preşedintelui Sindicatului "Victoria" din Oltchim, Corneliu Cernev, doi din cei 20 de salariaţi care în urmă cu o zi au intrat în greva foamei au renunţat marţi seară, din motive medicale, însă miercuri dimineaţă alţi doi angajaţi li s-au alăturat celor 18 grevişti ai foamei.

"În prezent 20 de angajaţi sunt în greva foamei, în cortul amenajat în faţa pavilionului administrativ al combinatului, după ce doi au renunţat aseară, iar alţi doi au decis acum să adopte acestă formă extremă de protest. Cei 18 au rămas noaptea trecută la dispensarul Oltchim, sub supravegherea medicilor, au fost văzuţi şi de cei de la DSP Vâlcea şi de la Ambulanţă, iar deocamdată starea lor de sănătate este stabilă. Oamenii vor să fie respectaţi, vor să aibă de muncă, nu mai vor să fie minţiţi că nu ştiu ce strategii are Guvernul", a declarat Corneliu Cernev.

Marţi seară, greviştii foamei s-au întâlnit cu reprezentanţii conducerii Oltchim, cărora le-au înmânat un document cu mai multe revendicări.

"Am cerut asigurarea pentru o funcţionare minimală a combinatului a 42 meagawaţi pe oră şi 140 de tone pe zi de propilenă, cotă de electricitate şi cantitate de materie primă fără de care nu putem funcţiona, asigurarea acordării unui avans şi a unei lichidări în fiecare lună, fixându-se pentru 15 februarie plata unei lichidări, pe 28 februarie un avans, iar pe 15 martie o altă lichidare. Am solicitat dovezi concrete că va fi asigurat capitalul de lucru, am cerut ca ministrul Economiei, Varujan Vosganian, să ne prezinte rezultatul discuţiilor de la Bruxelles, am mai cerut ca în cazul restructurărilor de personal, dacă acestea vor fi totuşi realizate, să se respecte Contractul Colectiv de

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 6 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 10 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 12 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 10 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 7 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 6 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum 10 ore
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 13 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Vremea

București
acum

22°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

20°
sâm.

20°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

19°
sâm.

18°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°