Sunt destui medicii dentişti, care, în faţa pretenţiilor pacienţilor, fac compromisuri, realizând implanturi chiar şi atunci când există alternative terapeutice. Un text polemic pe această temă semnează prof. dr. Alexandru Bucur, vicepreşedintele Colegiului Medicilor Dentişti din România.

Implantologia nu este o specialitate medico-dentară în ţările membre ale Uniunii Europene, ea reprezintă o soluţie terapeutică, o alternativă la soluţiile clasice. Colegiul Medicilor Dentişti din România s-a implicat activ în educarea medicilor privind teoria şi practica procedurilor terapeutice, punând accent şi pe latura deontologică a acestora. În acest sens, ne vom referi la un subiect actual – tratamentul implanto-protetic şi diferenţierea actului medical profesionist de unele acte terapeutice aflate la limita amatorismului. În ultimii ani, comisiile de disciplină ale Colegiului Medicilor Dentişti din România sunt confruntate cu destul de multe „neînţelegeri“ între medicul curant şi pacient, cu privire la eşecuri ale terapiei implanto-protetice. Terapia implanto-protetică este o procedură complexă, care, incorect practicată, poate avea o rată însemnată de insucces. Asistăm în ultimii ani la apariţia unui adevărat trend „implantologic“, în care doar cine nu vrea nu inserează implanturi endosoase, nu de puţine ori în situaţii clinice în care această opţiune terapeutică este cel puţin discutabilă. Se pare că am uitat astăzi că există şi soluţii clasice ce şi-au dovedit eficienţa şi au proba timpului. Din necesitatea de a răspunde exigenţelor estetice, unii colegi sunt tentaţi să facă compromisuri, cedând în faţa pretenţiilor uneori nerealiste ale pacienţilor, alegând soluţia implantară în cazuri în care există alternative terapeutice cel puţin cu egală valoare şi cu riscuri semnificativ mai reduse. Privind site-urile de prezentare ale unora dintre ce Publi