Au fost aplicate amenzi de peste 120.000 lei unor societăţi comerciale care au incendiat gunoie de la groapa de la Mofleni.
Localitatea doljeană Mofleni, cea care adăposteşte groapa de gunoi a oraşului, a fost invadată de fum toxic ieri, 12 februarie a.c.. Poluarea cu fum rezidual a fost făcută de trei societăţi comerciale, după cum informează poliţiştii.
Poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie Craiova, reprezentanţi ai Poliţiei Locale Craiova, jandarmi de la I.J.J. Dolj, în cooperare cu Primăria Craiova şi Comisariatul Judeţean Dolj al Gărzii de Mediu au efectuat, în cartierul Popoveni din municipiu, verificări privind respectarea legislaţiei vizând mediul înconjurător., anunţă poliţiştii doljeni.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că administratorii a trei societăţi comerciale situate pe strada Rîului se fac vinovaţi şi au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în sumă totală de 120 000 lei. Aceştia au fost sancţionaţi pentru poluarea atmosferică cu fum rezidual rezultat din arderea cablurilor electrice.
Tot marţi au fost întocmite acte de constatare şi se continuă cercetările cu privire la depozitarea cantităţii de circa 50 tone deşeuri de pe un teren din Craiova urmând a fi dispuse, la finalizarea cercetărilor, măsurile legale. Au fost aplicate amenzi de peste 120.000 lei unor societăţi comerciale care au incendiat gunoie de la groapa de la Mofleni.
Localitatea doljeană Mofleni, cea care adăposteşte groapa de gunoi a oraşului, a fost invadată de fum toxic ieri, 12 februarie a.c.. Poluarea cu fum rezidual a fost făcută de trei societăţi comerciale, după cum informează poliţiştii.
Poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie Craiova, reprezentanţi ai Poliţiei Locale Craiova, jandarmi de la I.J.J. Dolj, în cooperare cu Primăria Craiova şi Comisariatul Judeţean Dolj al Gărzii de Mediu au efectuat, în cartierul Popoveni din municip