Lupta împotriva fenomenului crescând pe care îl reprezintă falsificarea medicamentelor impune înăsprirea reglementărilor în ce priveşte distribuţia farmaceutică în SUA şi o cooperare sporită pe plan internaţional, conchide un raport al Institutului american pentru medicină (IOM), făcut public miercuri şi citat de AFP şi AP.
Nicio ţară nu se poate proteja singură împotriva riscurilor pe care le reprezintă pentru sănătatea publică medicamentele ilegale, care sunt de multe ori mai ieftine, notează experţii independenţi care au realizat raportul.'Medicamentele contrafăcute sau de proastă calitate sunt o gravă ameninţare pentru sănătatea publică, pentru că sunt ineficace şi pot duce la îmbolnăviri şi decese, cu precădere în ţările în curs de dezvoltare, unde invadează piaţa cu regularitate', subliniază Lawrence Gostin, profesor de dreptul sănătăţii la Universitatea Georgetown din Washington, preşedintele grupului de 12 experţi.
'Ţinând cont de caracterul internaţional al producţiei şi comerţului cu medicamente, fiecare ţară are un interes şi un rol de jucat pentru a se asigura de înalta calitate a acestor produse şi de siguranţa în distribuţia lor', mai punctează prof. Gostin.
Chiar în Statele Unite, au existat cazuri în care bolnavi de cancer au fost trataţi cu soluţie anticanceroasă Avastin falsificată, în 2011 şi în 2012. Săptămâna trecută, Administraţia federală pentru alimente şi medicamente /FDA/ i-a avertizat pe medici că a fost descoperit, pentru a treia oară în decurs de un an, un lot de Avastin - produs original al laboratoarelor elveţiene Roche - contrafăcut, din care lipseşte ingredientul cu proprietăţi verificate de combatere a tumorilor. Autorii raportului fac apel la Organizaţia Mondială a Sănătăţii /OMS/ să promoveze colaborarea între autorităţile de reglementare în materie din diferite ţări, companiile farmaceutice,