Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Divorţ la Galata! Turcii se despart de un fost câştigător al Ligii şi cel mai bun marcator la Euro 2004

Publicat in Pro Sport, miercuri 13 februarie 2013 ·

Galatasaray şi Milan Baros au reziliat pe cale amiabilă contractul pe care atacantul ceh de 31 de ani îl avea cu echipa turcă, a anunţat, miercuri, agentul jucătorului ceh, informează AFP.

"Cele două părţi au ajuns la cea mai bună soluţie în situaţia actuală" , a declarat agentul Pavel Paska.

Potrivit presei pragheze, revenirea la clubul formator, Banik Ostrava în Cehia, sau un acord cu un club rus sau din Qatar, figurează printre opţiunile sale.

Baros, venit la Galatasaray în 2008, a încheiat primul sezon ca golgheter al campionatului Turciei.

Cel mai bun marcator la Euro-2004, câştigător al Ligii Campionilor cu Liverpool în 2005, Baros, care are 93 de selecţii în naţionala Cehiei, a mai jucat la Aston Villa şi Portsmouth în Anglia şi la Olympique Lyon, în Franţa.

Galatasaray şi Milan Baros au reziliat pe cale amiabilă contractul pe care atacantul ceh de 31 de ani îl avea cu echipa turcă, a anunţat, miercuri, agentul jucătorului ceh, informează AFP.

"Cele două părţi au ajuns la cea mai bună soluţie în situaţia actuală" , a declarat agentul Pavel Paska.

Potrivit presei pragheze, revenirea la clubul formator, Banik Ostrava în Cehia, sau un acord cu un club rus sau din Qatar, figurează printre opţiunile sale.

Baros, venit la Galatasaray în 2008, a încheiat primul sezon ca golgheter al campionatului Turciei.

Cel mai bun marcator la Euro-2004, câştigător al Ligii Campionilor cu Liverpool în 2005, Baros, care are 93 de selecţii în naţionala Cehiei, a mai jucat la Aston Villa şi Portsmouth în Anglia şi la Olympique Lyon, în Franţa.

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur semnificativ în România, într-o zonă neobișnuită, la o adâncime de doar 4 kilometri

HotNews acum o ora
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4 s-a produs miercuri dimineața, la ora 7:57, în județul Satu Mare, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), citat de Agerpres. Seismul a avut loc

Percheziții DNA la o firmă de ridesharing din Timișoara. Prejudiciu estimat la peste 30 de milioane de lei

Adevarul acum 29 minute
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) efectuează, miercuri dimineață, percheziții la sediul unei societăți comerciale de ridesharing din Timișoara.

Ministerul Sănătăţii: 800 de medici români vor fi instruiţi în centre niversitare din toată ţara, printr-un proiect destinat formării specialiştilor în domeniul cancerelor musculo-scheletale / Bugetul total este de aproape 20 de milioane de lei

G4Media acum 13 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministerul Sănătăţii (MS) anunţă că 800 de medici români vor fi instruiţi în centre niversitare din întreaga ţară, printr-un proiect destinat formării specialiştilor în domeniul cancerelor musculo-sc

Un român s-a furişat în Muzeul Drents chiar înainte de furtul Coifului de la Coţofeneşti: „Posibil o investigaţie preliminară”

News.ro acum o ora
Cu cinci zile înainte de furtul mediatizat al Coifului de la Coţofeneşti şi al brăţărilor de aur dacice din Muzeul Drents, un român s-a furişat în muzeu. Acest lucru reiese din dosarul penal consultat de RTL Nieuws. Acest bărbat, Andrei B., ar avea

Israelul urmează să autorizeze intrarea a 600 de camioane cu ajutor umanitar în Fâşia Gaza, prin punctul de trecerea frontierei de la Rafah

G4Media acum 34 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Israelul urmează să autorizeze miercuri, în a cincea zi de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza, intrarea a 600 de camioane cu ajutor umanitar, după ce mişcarea islamistă palestiniană Hamas i-a pred

Jaqueline Cristian s-a calificat în sferturile de finală la Osaka și poate da peste principala favorită

Gazeta Sporturilor acum 53 minute
Jaqueline Cristian (47 WTA, 27 de ani) a învins-o pe Jessica Bouzas Maneiro (40 WTA, 23 de ani), scor 0-6, 6-4, 6-2 și s-a calificat în sferturile de finală ale turneului 250 de la Osaka.

Garda de Mediu derulează prima acţiune cu drone,pentru controlul şi prevenirea arderilor ilegale de deşeuri în judeţul Ilfov

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Prima acţiune pentru controlul şi prevenirea arderilor ilegale de deşeuri, în care vor fi folosite drone, va fi desfăşurată în Sinteşti, judeţul Ilfov, a anunţat, miercuri, Garda Naţională de Mediu (

SUA au confiscat bitcoin de 15 miliarde de dolari, dintr-o escrocherie în Cambodgia. Cum funcționa schema

Adevarul acum 3 ore
Departamentul de Justiţie al Statelor Unite (DOJ) a anunţat marţi că a confiscat bitcoin în valoare de 15 miliarde de dolari, proveniţi dintr-o amplă schemă de fraudă criptografică de tip „pig butchering”, operată din Cambodgia.

Autorităţile ucrainene ordonă evacuări în masă din jurul oraşului devastat Kupiansk / De mai multe luni, forţele ruse atacă şi avansează în zonă

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile locale din Ucraina au ordonat, marţi, evacuarea familiilor din zeci de sate din apropierea oraşului Kupiansk, din nord-estul ţării, care a fost aproape complet distrus, invocând ”înrăută

Angajații din România trec prin cea mai mare scădere a salariului real de la „tăierile lui Boc” GRAFICE

HotNews acum 3 ore
Încetinirea creșterilor nominale ale lefurilor, peste care a venit inflația foarte ridicată, a dus dinamica salarială la -5%, cel mai scăzut nivel de la „tăierile lui Boc” din timpul crizei economice din 2010. Situația este de așteptat să mai contin

Vremea

București
acum

mie.

9°/12°
joi

10°/14°
vin.

9°/18°
sâm.

12°/15°
Iasi
acum

mie.

4°/11°
joi

7°/15°
vin.

6°/16°
sâm.

9°/16°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/14°
joi

11°/14°
vin.

13°/16°
sâm.

14°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

5°/11°
joi

4°/13°
vin.

5°/14°
sâm.

5°/14°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/13°
joi

5°/16°
vin.

10°/13°
sâm.

10°/17°