Polițiștii clujeni l-au reținut pe Gheorghe L. care a reușit să înșele un clujean de mai multe ori, pretinzând că este mecanic auto.
Acum, Gheorghe L. este cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune şi abuz de încredere, ambele infracţiuni în formă continuată.
Astfel, acesta, în cursul lunii august 2012, pretinzându-se drept mecanic auto, cu atelier în localitatea Floreşti, a preluat de la partea vătămată un autoturism în vedere efectuării unor reparaţii, iar în perioada august-octombrie 2012 a pretins părţii vătămate să îi remită diverse sume de bani pentru cumpărarea unor piese necesare şi rectificarea altora, motivând că a descoperit nişte defecţiuni.
Ulterior, înșelătorul a primi în total 3.950 lei, însă în realitate nu a achiziţionat piesele. Mai mult, acesta a vândut piesele cele mai importante ale motorului, iar apoi a refuzat restituirea autoturismului către proprietar, însuşindu-l pe nedrept.
Gheorghe L. a înstrăinat autoturismul, acesta fiind ulterior dezmembrat şi vândut piesă cu piesă. Prejudiciul cauzat este estimat la suma de 30.000 lei.
Instanţa dispus luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea faţă de suspect.