Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şahtior, precaută cu Dortmund

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 13 februarie 2013 ·

Formaţia românilor Mircea Lucescu şi Răzvan Raţ, Şahtior Doneţk, va întâlni astăzi, pe teren propriu, de la ora 21.45 (Digi Sport 2), pe Borussia Dortmund, partida contând pentru prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor. „Minerii“ ucraineni vor să acceadă pentru a doua oară în sferturile competiţiei, iar pentru asta tehnicianul român şi-a atenţionat jucătorii să fie precauţi cu germanii.

„Borussia e o echipă bine organizată, nu un grup de individualităţi. Ne luptăm. Nu ştiu dacă suntem favoriţi, pentru că Dortmund a câştigat totuşi o grupă importantă, poate una dintre cele mai puternice, având în vedere că a jucat cu Real Madrid, Manchester City şi Ajax. Noi am jucat întotdeauna bine cu echipele nemţeşti. La Stuttgart am câştigat cu 2-0, la Schalke am câştigat cu 1-0, ne-am calificat, dar era vorba de Cupa UEFA. Depinde şi de jucătorii accidentaţi, starea de spirit a echipei şi de multe alte aspecte. Fotbalul german permite echipelor cu un stil mai latin să joace. Eu nu mă gândesc la adversar, ci la echipa noastră, la ce avem de făcut“, a spus Lucescu, citat de Digi Sport.

Șahtior Donețk a scăpat de un adversar important, internaționalul german Kevin Grosskreutz devenind indisponibil pentru partida de astăzi, după ce a fost spitalizat, din cauza unei pneumonii. El nu a jucat nici cu Hamburger SV, în Bundesliga.

La rândul său, tehnicianul Borussiei, Jurgen Klopp, anticipează că meciul cu Șahtior va fi una dintre surprizele Ligii Campionilor: „Este o mare provocare. Va fi un meci între marile surprize ale Ligii Campionilor. Nu există o favorită, iar noi trebuie să jucăm perfect pentru a ne califica. Vă avertizez, Şahtior nu este un adversar facil. Sunt foarte buni în defensivă şi au câţiva jucători puternici în atac, iar clima nu va fi în favoarea noastră. Dacă vom practica acelaşi joc ca în faza grupelor, ne putem califica mai depart

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ Nicușor Dan critică decizia CCR prin care averile demnitarilor sunt secretizate

HotNews acum 34 minute
Președintele Nicușor Dan a criticat joi seară, în prima lui reacție, decizia Curții Constituționale (CCR) privind publicarea declarațiilor de avere și de intrerese, afirmând că aceasta este una „suprinzătoare” și se află „în contradicție cu un princ

Ana Birchall, consilier prezidențial, despre decizia CCR de a secretiza averile politicienilor: ”Regres grav și periculos / Ca ministru al Justiției, am dus lupte grele cu unii membri CSM conduși de Lia Savonea”

G4Media acum o ora
Ana Birchall, consilier prezidențial și fost ministru al Justiției, a declarat despre decizia CCR privind secretizarea averilor politicienilor că reprezintă un ”regres grav și periculos”: Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul co

CCR a decis că declarațiile de avere și de interese nu trebuie să mai includă bunurile și veniturile soților și copiilor

Libertatea acum 4 ore
Funcționarii publici nu trebuie să mai treacă bunurile și veniturile soților și copiilor în declarația de avere. Decizia a fost luată de CCR. Aceștia au declarat neconstituțional și articolul privind publicarea declarației de avere.

Prima reacție a lui George Simion după decizia CCR privind declarațiile de avere: „e exact ce merită unii. Bani pentru Ucraina, schimbări climatice, gay și imigranți”

Mediafax acum 28 minute
„Decizia CCR e exact ce merită unii! Bani pentru Ucraina, schimbări climatice, gay și imigranți, pentru români taxe mărite. Luați cu franzele franțuzești”, scrie pe Facebook George Simion. CCR a decis, joi,că declarațiile de avere și integritate nu

UPDATE - Gimnastică: Performanţă mare reuşită de Ana Bărbosu la Europenele de la Leipzig - bronz la individual compus. Revenire impresionantă la ultima rotaţie. Este prima clasare pentru România pe podiumul continental în această probă după 12 ani

News.ro acum 3 ore
Gimnasta Ana Bărbosu a câştigat, joi, medalia de bronz la individual compus la Campionatul European de la Leipzig. Denisa Golgotă a încheiat concursul pe locul 7. Pentru România este prima clasare pe podiumul continental la individual compus după 12

Gigi Becali jubilează, după transferul lui Denis Alibec la FCSB: „Ne duce în Liga Campionilor”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Gigi Becali (65 de ani), patronul de la , a confirmat că (34) este „bomba” pe care anunțase că o va da în această vară pe piața transferurilor.

ANI, avertisment dur despre decizia CCR: Anulează caracterul public al declarațiilor de avere și poate încălca toate angajamentele asumate de România la nivel internațional în ultimii 20 de ani

HotNews acum 3 ore
Agenția Națională de Integritatea consideră că decizia Curţii Constiţionale (CCR) de joi, prin care este declarată neconstituționalitatea unor articole din legea ANI „anulează caracterul public al declarațiilor de avere și de interese” și „poate înc

Franţa interzice fumatul pe plaje, în parcuri şi în apropierea şcolilor

G4Media acum o ora
Guvernul francez a anunţat joi că interzice începând de la 1 iulie fumatul în locurile publice în aer liber unde pot fi prezenţi copii, cum ar fi plajele, parcurile, zonele din jurul şcolilor, adăposturile staţiilor de autobuz şi instalaţiile sporti

Andrew Tate şi fratele său Tristan „se vor întoarce în Marea Britanie” pentru a răspunde acuzaţiilor de viol după ce se încheie procedurile din România, anunţă avocatul lor

News.ro acum 46 minute
Andrew Tate şi fratele său Tristan Tate se vor întoarce în Marea Britanie pentru a se apăra împotriva acuzaţiilor care le sunt aduse de procurorii britanici, între care cea de viol, a anunţat într-un comunicat avocatul care îi reprezintă pe cei doi

Sorin Grindeanu: Intrarea în Coaliția de guvernare cu dreapta, un pas greșit

Gandul acum 3 ore
Sorin Grindeanu afirmă că a fost unul dintre social-democrații care au militat pentru coaliția de guvernare alături de liberali, în al doilea mandat al lui Klaus Iohannis, datorită situației economice și pandemiei. Dar, acum, la „Ai aflat! Cu Ionuț

Vremea

București
acum

18°
joi

14°/25°
vin.

14°/18°
sâm.

13°/22°
dum.

14°/26°
Iasi
acum

17°
joi

13°/22°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/25°
Constanta
acum

18°
joi

14°/24°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/20°
dum.

15°/21°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

12°/18°
vin.

10°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/24°
Timisoara
acum

16°
joi

14°/19°
vin.

12°/23°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/26°