Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Soldatul care l-a ucis pe Osama ben Laden: Metallica a cerut armatei să nu îi mai folosească muzica

Publicat in Mediafax, miercuri 13 februarie 2013 ·

Soldatul care l-a ucis pe Osama ben Laden în 2011 a declarat că trupa Metallica a cerut armatei americane să nu mai folosească piesele de pe albumele sale în procedura de interogare a prizonierilor din Irak, cu scopul de a înfrânge rezistenţa psihică a acestora.

"Atunci când am început războiul în Irak, ne foloseam de muzica trupei Mettalica pentru «a-i înmuia» pe oamenii pe care îi interogam. Metallica a aflat acest lucru şi au spus: «Vă rugăm să nu vă mai folosiţi de muzica noastră, pentru că noi nu vrem să promovăm violenţa». În gândul meu mi-am spus aşa: «Băieţi, voi aveţi un album care se intitulează «Kill 'Em All» («Omoară-i pe toţi»)", a declarat soldatul american, a cărui identitate nu a fost dată publicităţii, într-un interviu apărut în revista Spin, informează nme.com.

Potrivit declaraţiilor acestui soldat, armata americană a renunţat să mai folosească în interogatorii muzica trupei Metallica, la cererea membrilor acestui grup heavy metal, alegând în schimb muzica unui grup rock metal creştin, denumit Demon Hunter.

"Apoi, o trupă denumită Demon Hunter ne-a contactat şi ne-a spus: «Noi promovăm absolut tot ceea ce faceţi voi acolo». Ne-au trimis CD-uri şi fragmente din înregistrările lor. Am avut asupra mea o înregistrare cu Demon Hunter în fiecare misiune. Aveam una şi atunci când l-am împuşcat pe ben Laden", a adăugat acelaşi soldat american.

Potrivit revistei Spin, în 2008, James Hetfield, solistul trupei Metallica, a vorbit într-un interviu despre utilizarea pieselor formaţiei sale de către armata americană pentru a înfrânge rezistenţa prizonierilor din închisoarea Guantanamo.

"O parte din mine se simte mândră pentru că armata a ales Metallica, dar o altă parte din mine este supărată pentru că oamenii încep să se îngrijoreze din cauza faptului că numele nostru este ataşat de un fel de declaraţie politică. Nu avem nimic

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum 3 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum 2 ore
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum 3 ore
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 5 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

STB: Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, pentru a preveni alunecările pe șine, din cauza vremii

G4Media acum 4 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe calea de rulare a tramvaielor pentru a preveni dificultăţile la frânare cauzate de alunecare pe şinele de tramvai, pe fondul avertizărilor meteorologice din Capitală, a anunţat, duminică seara, Societat

Ianis Hagi, din nou DECISIV pentru Rangers » Românul a provocat 2 autogoluri ale aceluiași jucător

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
s-a impus în deplasare cu , scor 3-1, grație unor contribuții decisive ale lui . Internaționalul român a provocat două autogoluri al căror autor a fost același jucător, Jamie McCart. Au marcat Hearts Antrenor Rangers Antrenor

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric luni, 17 februarie 2025

Ziua Constanta acum 4 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații în care sunt luate toate măsurile de s

Exclusivitate Reuters: SUA consultă aliaţii europeni despre garantarea securităţii Ucrainei

Mediafax acum 6 ore
Documentul, care conţine şase puncte şi întrebări, vine într-un moment sensibil, la doar câteva zile după ce preşedintele Donald Trump a provocat îngrijorare în rândul aliaţilor prin convorbirea telefonică neprogramată cu Vladimir Putin, în care a a

Generalul Cătălin Zisu a cerut trecerea în rezervă

Mediafax acum 4 ore
Şeful Comandamentului Logistic Întrunit a transmis, prin avocata sa, un comunicat de presă, informează Gândul. „În ultimele zile, în mass-media au fost vehiculate diverse informaţii, în mare parte neadevărate, care au creat confuzie şi au adus grave

Vremea

București
acum

-4°
lun.

-4°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
joi

-4°/-1°
Iasi
acum

-6°
lun.

-6°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
joi

-4°/-0°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/3°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
joi

-1°/2°
Cluj-Napoca
acum

-7°
lun.

-7°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/0°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°