Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neamţ: Procurorii DIICOT l-au reţinut pe Mironescu şi cer arestarea preventivă a acestuia

Publicat in Vremea Noua, miercuri 13 februarie 2013 ·

Dumitru Ioan Mironescu, suspectul comandării atentatului cu bombă asupra lui Bogdan Mararu, a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi adus de procurorii DIICOT Neamţ în faţa judecătorilor cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Mironescu este acuzat că l-a instigat pe Daniel Pădurariu şi alţi trei complici să monteze un dispozitiv exploziv, format dintr-un kilogram de C4, sub maşina rivalului său, Bogdan Mararu. Bomba ar fi explodat odată cu punerea în mişcare a autoturismului.

Anchetatorii au intrat însă pe fir încă de la realizarea planului mafiot de suprimare a lui Mararu şi astfel i-au reţinut pe făptuitori imediat după ce au montat bomba.

Dumitru Ioan Mironescu este acuzat oficial şi de comandarea atacului armat asupra lui fratelui lui Bogdan Mararu, Gheorghe Mararu, ucis în cafeneaua ‘Cafe Latino’ pe 14 noiembrie 2010. Cel care a l-a omorât pe Gheorghe Mararu este Cristian Chilat, zis ‘Falău’, un locotenent a lui Mironescu.

Procurorii l-au reţinut, marţi seară, pe Mironescu, pentru 24 de ore, şi vor cere miercuri judecătorilor să îl aresteze preventiv pentru 29 de zile.

În timp ce Mironescu era reţinut la Piatra Neamţ, rivalii acestuia, Răzvan şi Bogdan Mararu erau reţinuţi de procurorii DIICOT Bucureşti. Cei doi sunt acuzaţi că ar fi comandat rusului Vitalie Proca atacul armat din cartierul Vitan, produs în noiembrie 2012, a fost reţinut de procurorii DIICOT şi transportat la Bucureşti pentru audieri.

De altfel, procurorii DIICOT susţin că mobilul atentatului cu bombă din Piatra Neamţ ar putea să aibă la bază atacul armat produs în seara de 26 noiembrie 2012 în zona Vitan din Bucureşti, iar ţinta cetăţeanului moldovean Vasile Proca era de fapt interlopul Ioan Dumitru Mironescu.

AGERPRES.ro

Dumitru Ioan Mironescu, suspectul comandării atentatului cu bombă asupra lui Bogdan Mararu, a fost reţinut pentru

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

PNL își alege astăzi noua conducere. Bolojan, singurul candidat pentru președinție

Mediafax acum 25 minute
Congresul Extraordinar al PNL va avea loc sâmbătă la Palatul Parlamentului, în prezența a 1200 de delegați. Aceștia vor alege noua echipă de conducere la nivel național. „Pentru funcția de președinte PNL și-a depus candidatura Ilie Bolojan. Pentru p

Horoscop 12 iulie 2025. O zi cu decizii importante pentru Lei și surprize neprevăzute pentru Scorpioni

Mediafax acum 8 ore
Horoscop Berbec Ziua aduce energie și impulsivitate. E posibil să iei decizii rapide, mai ales în plan personal. Încearcă să nu grăbești lucrurile în relații sau în chestiuni financiare, chiar dacă te simți plin de entuziasm. O discuție cu un priete

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 9 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 8 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 7 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 9 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Unități închise și amenzi de sute de mii de lei pe litoral, în urma unor controale ale ANPC

HotNews acum 9 ore
ANPC a verificat vineri 60 de unităţi de pe litoral şi a dat amenzi de peste 320.000 de lei. Patru unităţi din Costinești, Mangalia, Vama Veche și Mamaia Nord au fost închise, scrie News.ro. Controalele au avut loc în mai multe staţiuni de pe litora

Venus Williams revine în circuitul profesionist de tenis la 45 de ani

Mediafax acum 8 ore
Revenirea are loc după ce a primit o invitație pentru a participa la turneul WTA 500 de la Washington, care se va desfășura în perioada 19-27 iulie, notează AFP. Jucătoarea americană nu a mai participat la un turneu oficial din martie 2024 și figure

VIDEO Ilie Bolojan anunță că autorizarea jocurilor de noroc va fi descentralizată. „Sunt invadate toate orașele noastre de aceste puncte de lucru”

HotNews acum 13 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a declarat, vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, că vor fi comunitățile locale cele care vor stabili dacă „au nevoie de jocuri de noroc sau nu”, precum și dacă „au nevoie în tot orașul sau într-o anumit

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

20°
sâm.

19°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°