Presa naţională, în special televiziunile, urlă de câteva zile pentru că marea coabitare Băsescu – Ponta s-a rupt la prima problemă mai serioasă, fondurile europene destinate României. Nu vreau să cred că cei din media naţională sunt atât de naivi încât să fii avut încredere în pactul naţional dintre cei doi, probabil e mai degrabă o chestiune de rating.

Înţelegerea Băsescu – USL, sau Băsescu – Ponta, nu avea cum să dureze. Nu pentru că ar fi fost probleme grave în joc, de nerezolvat pe calea negocierilor. Ci datorită faptului că preşedintele Traian Băsescu nu poate rezista fără scandal, fără să înşele pe cineva, fără să trădeze. După o săptămână, două, trei, simte nevoia să răbufnească. Să-şi atace cumva adversarii, să-i jignească, să-i acuze de tot felul de lucruri. Să-i fenteze, să-i lase cu ochii în soare. E în sângele preşedintelui această boală, e ca un drog, nu poate trăi dacă nu se află în conflict cu cineva, dacă nu înşeală, indiferent de înţelegerile făcute, indiferent de interesul naţional. Nu ţine cont de nimic. Aşa s-a întâmplat cu Petre Roman, care din cel mai mare politician a ajuns la lada de gunoi a PD, imediat ce s-a instalat Băsescu la cârma partidului, la fel a fost cu Tăriceanu, cu care s-a certat după câteva luni, nemaiţinând cont de Alianţa DA, care a câştigat alegerile în 2004 cu eforturi enorme, aşa s-a întâmplat cu soţii Săftoiu, care l-au ajutat să câştige alegerile şi pe care i-a aruncat ca pe două măsele stricate, pe unul de la conducerea SIE, pe celălalt de la Cotroceni. Şi sunt mulţi alţii în această situaţie.

De nouă ani de zile, Traian Băsescu a promovat un mod de a face politică bazat pe conflict şi trădare, pe lipsa de onoare şi de cuvânt. Pe bădărănii, jigniri şi scandaluri. Un fel de a face politică preluat rapid de cei din teritoriu, de baronii locali care se uită la Traian Băsescu ca la soare şi care încearcă să