Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta îi felicită pe Teodorovici şi Câmpeanu pentru deblocarea POSDRU

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 13 februarie 2013 ·

Premierul Victor Ponta i-a felicitat pe ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu şi ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici pentru deblocarea POSDRU, dar a adăugat că "nu trebuie să ne culcăm pe o ureche".

"În primul rând, felicitări şi doamnei ministru Câmpeanu şi domnului ministru Teodorovici, vestea cu POSDRU chiar a fost o veste foarte bună. Dacă ne culcăm pe o ureche că am deblocat POSDRU şi nu mergem mai departe cu tăierea unor proiecte, să nu spun eu cum sunt, alea exagerate, o să ne trezim iarăşi că avem probleme. Deci, vă rog frumos pe ambii miniştri, vă felicit că aţi reuşit deblocarea POSDRU, dar atenţie şi concentrare maximă să continuăm programul de îndreptare a problemelor anterioare, în aşa fel încât să arătăm că am luat foarte în serios, şi POSDRU să nu mai prezinte probleme în perioada care urmează. O să fie nemulţumiri de la beneficiari, asta e", a spus Ponta în cadrul şedinţei de Guvern.

Acesta a mai amintit şi faptul că România va primi sprijinul Comisiei Europene pentru accesarea fondurilor europene.

"Domnul ministru Teodorovici, ştiţi foarte bine, aţi fost cu mine la discuţia şi cu preşedintele Barroso şi cu comisarul Hahn, acel task force pentru a îmbunătăţi capacitatea de absorbţie, atât pe programul actual, cât şi pe programul 2014 - 2020. E un lucru foarte bun şi mă bucur că au fost de acord să ne sprijine. Vă rog să începeţi discuţiile concrete şi să folosim cât mai mult expertiza şi a Comisiei Europene şi a altor experţi pentru ca lucrurile să se îmbunătăţească semnificativ", a punctat Ponta.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 9 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Univ. Craiova – FC Argeș 3-1 | Mirel Rădoi: „În două partide am avut peste 20 de ocazii și am marcat 6 goluri”

Gandul acum 23 minute
Universitatea Craiova s-a impus vineri seara, pe teren propriu, scor 3-1, gruparea piteșteană FC Argeş, în etapa a doua din Superligă. În urma acestui rezultat, provizoriu, oltenii sunt liderii Superligii cu 4 puncte din două partide jucate. Univ. C

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 6 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 7 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 11 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 7 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 10 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°