Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Acțiune de informare în rândul elevilor gorjeni

Publicat in Gorj Domino, joi 14 februarie 2013 ·

Liceeni din Târgu Jiu vor beneficia în următoarea perioadă de o campanie de informare desfășurată de către Asociația Română de Oncologie „Sfânta Ana”, în parteneriat cu directorii instituțiilor de învățământ din Târgu Jiu, în cadrul căreia adolescenții vor afla lucruri noi și utile referitoare la diferite forme ale uneia dintre cele mai crunte boli, cancerul.

Campania derulată de Asociația Română de Oncologie va fi una interactivă pentru elevii gorjeni. În cadrul acesteia vor fi împărțite pliante și se vor organiza concursuri în urma cărora vor rămâne cu informații prețioase referitoare la sănătatea lor. „Concursul se va desfășura în liceele din municipiul Târgu Jiu. Intenționăm ca anul viitor să ne extindem și să ne desfășurăm activitatea în întregul județ. Am încercat să facem lucrurile astfel încât proiectul să fie simplu de implementat în școli. Fiecare copil din licee va primi materiale despre cele trei tipuri de cancer, în special despre factorii de risc și despre ce poate face să evite această boală”, a spus Bogdana Costoiu, președintele Asociației Române de Oncologie „Sfânta Ana”.

Și reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Gorj vin în sprijinul campaniei. „Este foarte bine ca elevii de liceu să știe cum să se ferească de anumite lucruri. E foarte bine să conștientizeze care sunt riscurile și e foarte important să îi învățăm cum să se ferească de boli grave care, într-un final, pot duce la deces”, a spus Ion Ișfan, inspector general în cadrul ISJ Gorj.

Liceeni din Târgu Jiu vor beneficia în următoarea perioadă de o campanie de informare desfășurată de către Asociația Română de Oncologie „Sfânta Ana”, în parteneriat cu directorii instituțiilor de învățământ din Târgu Jiu, în cadrul căreia adolescenții vor afla lucruri noi și utile referitoare la diferite forme ale uneia dintre cele mai crunte boli, cancerul.

Ca

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Qatar: Acordul de încetare a focului între Israel şi Hamas intră în vigoare duminică

Mediafax acum 5 ore
Confirmarea oficială vine după ce mai multe surse au sugerat existenţa unei înţelegeri, inclusiv fostul preşedinte Donald Trump, care a încercat să îşi asume meritul acordului pe reţeaua sa socială, Truth. Înţelegerea vine după un an şi trei luni de

Interpretul de muzică populară Grigore Leşe, luat cu ambulanța de la hotel. El s-a simțit rău după un recital

HotNews acum 4 ore
Artistul Grigore Leșe a ajuns, miercuri seară, la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, la scurt timp după ce a susținut un recital în cadrul Galei de decernare a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu”. Informația a fost conf

Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe privind tranzacţia prin care MVM Zrt. vrea că preia divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON Energie România/ Au fost invocate legăturile companiei cu Rusia

News.ro acum 5 ore
Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe (CEISD) în legătură cu tranzacţia prin care MVM Zrt., companie de stat ungară, intenţionează să achiziţioneze divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON

Bărbatul care a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino a fost prins şi dus la audieri. Ce le-a spus anchetatorilor

HotNews acum 4 ore
Bărbatul care a furat trei picioare de om, amputate, de la Spitalul Clinic „Dr. Ion Cantacuzino” din Bucureşti a fost prins de poliţişti, miercuri, fiind dus la audieri pentru furt calificat. El ar fi susţinut că a intrat în curtea spitalului pentru

Ion Iliescu şi Petre Roman, urmăriţi penal în Dosarul Mineriadei, pentru infracţiuni contra umanităţii / ”Au lansat o politică de represiune împotriva populaţiei” / 4 persoane au fost ucise, 2 violate, peste 1.300 rănite

News.ro acum 13 ore
Parchetul General anunţă, miercuri, că s-a dispus urmărirea penală a lui Ion Iliescu, fost preşedinte al României, şi a lui Petre Roman, fost premier, în Dosarul Mineriadei, fiind acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii. Cei doi ”au lansat o politi

„Vot pentru Adeline”, o nouă tentativă de fraudă ce vizează conturile de WhatsApp ale utilizatorilor români

G4Media acum 5 ore
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează cu privire la o nouă tentativă de fraudă de tip smishing (phishing prin mesaje pe telefon), prin care atacatorii vizează compromiterea unor conturi pe platforme de mesagerie precum W

Puiu Popoviciu, achitat în dosarul Ferma Băneasa! Decizia Instanței Supreme, definitivă

Ziua Constanta acum 9 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a anulat definitiv, miercuri, condamnarea de 7 ani închisoare primită în anul 2017 de Gabriel Puiu Popoviciu și a dispus achitarea omului de afaceri pentru fapte de corupție în legătură cu asocierea firmei

Rusia a pus la cale atacuri teroriste împotriva companiilor aeriene din întreaga lume, acuză premierul Poloniei, Donald Tusk

Libertatea acum 6 ore
Donald Tusk, premierul Poloniei, a acuzat, miercuri, Rusia că plănuiește o campanie teroristă majoră împotriva companiilor aeriene din lume, relatează Politico.

CFR Călători primește încă 12 trenuri electrice noi, ce vor uni Capitala cu Suceava, Iaşi şi Galaţi

G4Media acum 5 ore
CFR Călători a ”câştigat” alte 12 rame electrice din cele 37 contractate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) cu Alstom, care vor deservi patru rute de serviciu public, respectiv Bucureşti Nord – Suceava, Bucureşti Nord – Iaşi, Bucureşti No

MAE: 12 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, evacuaţi de urgenţă la Bucureşti, alături de 35 de membri de familie/ Cinci dintre ei vor rămâne în spitale din Capitală, restul fiind transportaţi în alte ţări

News.ro acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că România a participat, miercuri, la evacuarea medicală de urgenţă a 12 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, împreună cu 35 de membri ai familiilor acestora. Pacienţii au fost aduşi la Bucureşti, de unde

Vremea

București
acum

-1°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

2°/8°
Iasi
acum

-5°
joi

-5°/4°
vin.

0°/7°
sâm.

2°/8°
dum.

1°/8°
Constanta
acum

-1°
joi

-1°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

2°/8°
dum.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-10°
joi

-10°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-3°/2°
dum.

-2°/5°
Timisoara
acum

-4°
joi

-4°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°