Intrarea Elenei Udrea în lupta pentru şefia PDL dă semnalul începerii ostiltăţilor în rândurile democrat-liberalilor. În paralel cu atragerea unei părţi a filialelor, Udrea încearcă să recupereze pierderea startului în faţa lui Vasile Blaga. Pentru a diminua avantajul de care dispune actualul lider al PDL, tabăra Elenei Udrea cere schimbarea regulilor jocului, astfel încât candidaturile la congres să nu mai fie garantate prin semnături de susţinere. RTV.NET vă prezintă discuţiile purtate în PDL şi negocierile care au loc cu două săptămâni înainte de demararea oficială a competiţiei interne.
Primul obiectiv al susţinătorilor Elenei Udrea, dar şi al unei părţi din PDL neutră din punctul de vedere al afilierii faţă de o tabără sau alta, este modificarea statutului intern al PDL. Concret, mai mulţi lideri democrat-liberali precum prim-vicepreşedintele Mihai Stănişoară, Ioan Oltean, preşedintele PDL Bistriţa-Năsăud, Florin Popescu, şeful Organizaţiei Dâmboviţa, vicepreşedintele Sulfina Barbu şi reprezentantul eurodeputaţilor PDL, Theodor Stolojan, cer ca noul congres din martie să se desfăşoare pe principiul competiţiei libere.
Mai exact, aceştia vor eliminarea prevederii statutare potrivit căreia fiecare moţiune pentru şefia PDL trebuie să fie susţinută de minimum 35 de semnături. Respectivul scenariu presupune validarea candidaturilor prin simpla susţinere a minimum zece organizaţii judeţene, care pot opta concomitent şi pentru alte moţiuni, astfel încât partidul să nu fie împărţit a priori în două tabere distincte. Consecinţa imediată a renunţării la listele de susţinători ar duce la pierderea avantajului de care dispune în prezent Vasile Blaga. Altfel, având în mână atât şefia partidului, cât şi procesul de evaluare a filialelor, liderul democrat-liberal îşi poate asigura fără mari eforturi semnăturile majorităţii persoanelor-cheie din partid.
Cit